La Adunați se întâlnesc două echipe neînvinse în amicalele din această iarnă
După două succese
consecutive, Voința continuă seria amicalelor primind de această dată vizita
unei echipe de eșalon superior. Ca și echipa din Adunați, AFC Brebu vine după
două victorii și multe speranțe în rândurile fanilor acestei grupări. Așadar,
chiar dacă scorul interesează mai puțin, în mod sigur iubitorii fotbalului din
Adunați vor avea ocazia să vadă la lucru o serie de jucători cu mare experiență
competițională, care pot oferii un spectacol fotbalistic de calitate. Așadar,
sâmbătă după-amiază, ora 15.00, toate drumurile duc la stadion.