miercuri, 30 august 2023

Negreanu culege primele puncte


Fără a mai face pași greșiți, elevii lui Mihai Negreanu au interpretat de această dată o partitură care a pus mari probleme unui adversar aflat și el într-o acută criză de puncte. Practic, băneștenii au forțat cu toate liniile punând în permanență presiune la poarta adversă. Firesc, golurile nu au întârziat să apară și până la pauză, Huza (`25 și `30) și Nae (`35) au fost cei care au modificat tabela. Scenariul s-a repetat și în actul secund, ultima achiziție Huza (`65) trecându-și din nou numele pe lista marcatorilor. De partea cealaltă, cu o singură reușită în acest joc (`75) jucătorii oaspeții continuă pasa neagră în care se află acumulând până în prezent trei înfrângeri în acest debut de sezon.

► A.F.C. Bănești: Marin - Socet, Nițu, Cuțitoiu, Grigore, Jitaru (cpt), Puchea, Burchi, Nae, Huza, Spurcaciu. Au mai fost folosiți: Banu, Albină, Petrescu, Condrea și Mareș

Antrenori: Mihai Negreanu

Pentru fotbaliștii din Bănești, următoarea rundă va însemna o deplasare pe terenul formației C.S. O. Comarnic.


La final, făcând referire la acest joc “principalul“ gazdelor, Mihai Negreanu (foto) a spus: “De această dată jocul nostru a funcționat așa cum mi-am dorit. Am întâlnit o formație căreia nu i-am dat nici o șansă și în final am obținut o victorie clară, o victorie de moral. Sper să continuăm pe această linie și primul prilej de a ne confirma valoarea va fi chiar în următorul joc, cel de la Comarnic“.