sâmbătă, 22 aprilie 2023

Un joc la discreția oaspeților


A.F.C. Bănești - A.F.C. Brebu 0-2 (0-2) 

Considerat un derbi de tradiție, confruntarea de la Bănești nu s-a ridicat la nivelul jocurilor de altădată. Principala ”vinovată” a fost formația gazdă a cărei replică a fost una inexistentă pe tot parcursul celor 90 de minute de joc. Practic tot meciul a fost la discreția oaspeților care s-au întrecut în ratări, Tibi Oancea, Mădălin Vișan și George Bridinel fiind campioni la acest capitol. Cărțile s-au făcut în primul mitan, minutul 16 aducând primul gol al brebenilor. Mădălin Vișan a făcut o incursiune pe flancul stâng, încheiată cu un șut respins de Alin Bucuroiu până la Tibi Oancea, acesta din urmă îndeplinind o simplă formalitate. Nesiguranța defensivei băneștene s-a reflectat pe tabelă și în minutul 35, atunci când George Bridinel, cu mult calm, de la 16 metri lateral stânga a lobat o minge peste Alin Bucuroiu, mărind diferența. În actul secund, brebenii au redus motoarele și în final s-au impus meritat după un joc în care singura ocazie notabilă a gazdelor s-a consumat în minutul 68, atunci când Georgian Vasile, din 6 metri a reluat slab și Laurențiu Dinu a fost la post.

► A.F.C. Bănești:  Bucuroiu - G. Dumitrache (cpt), Aranghelovici, V. Banu, Albină, Cocoș, Puchea, Toma, Vasile, C. Dumitrache, Manole. Au mai fost folosiți: A. Dumitru, Condrea și Bețivu.

Antrenori: Florin Pancovici și Alin Dinu

► A.F.C. Brebu: Dinu - Mărăcineanu, Neagu, Oprica, Marcu, Duricu, B. Dumitru (cpt), Bridinel, Stoica, Oancea, Vișan. Au mai evoluat: Dima, Popa și Boghici.

Antrenor: Robert Săvulescu

La finele săptămânii viitoare, următoarea rundă conține noi meciuri interesante. Astfel, jucătorii băneşteni se vor deplasa pe terenul formației C.S.O. Boldeşti - Scăeni, în timp ce A.F.C. Brebu va primi replica echipei C.S. Câmpina.

“Sunt supărat de jocul băieților, de atitudinea lor din teren. Nu pot să înțeleg evoluția lor, una dintre cele mai slabe din actualul sezon. Sunt decis să iau măsuri drastice împotriva celor care încearcă să păcălească fotbalul. Sper ca și după acest duș rece elevii mei să înțeleagă că așa nu mai pot continua” - Florin Pancovici, antrenor A.F.C. Bănești 

“Un meci pe care l-am controlat 100%. Păcat că am ratat așa de mult. Am întâlnit o formație care încearcă să-și găsească o formulă de joc competitivă dar astăzi experiența și valoarea elevilor mei și-a spus cuvântul. Acum ne gândim la meciul de sâmbăta viitoare în care îmi doresc ca forța de grup să primeze iar rezultatul să fie unul pe măsură, ” - Robert Săvulescu, antrenor A.F.C. Brebu.

- Galerie foto -