Prezent la meci, Nicu Mărgărit s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale
Printre
cei care au savurat victoria echipei din Drăgănești s-a numărat și Nicu
Mărgărit (foto). Sosit special de la Londra pentru a-și urmări la lucru proprii
jucători, într-o partidă socotită capul de afiș al etapei cu numărul 17, acesta
a trăit la cote intense confruntarea de pe sinteticul câmpinean. Sub privirile
acestuia, fotbaliștii din Drăgănești au avut o evoluție pe măsura eforturilor
financiare pe care cunoscutul om de fotbal le face pentru ca această grupare să
bată la porțile promovării. Bucuros de rezultat, acesta a tras următoarele
concluzii: ”A fost un joc controlat cap-coadă în care ne-am creat o
mulțime de ocazii. Consider că la finalul meciului a câștigat echipa mai bună.
Îmi pare foarte bine că băieții mei au înțeles importanţa jocului, a antrenamentelor
și a absolut tot ce li se cere. Acest lucru nu poate decât să ne bucure, pe
mine, pe Florin Pancovici, pe domnul Toader. Suntem pe drumul cel bun”.
