luni, 13 august 2012

Dezamăgire pentru Gânju & Co.

Eşecul colaborării dintre Conpet Ploieşti şi C.S.M. Câmpina, provoacă în aceste zile multe nemulţumiri în rândul jucătorilor care urmau să participle la acest proiect. Pe lângă faptul că aceştia, conform valorii pe care au, meritau să evolueze într-un eşalon superior, mai trebuie luat în calcul un lucru la fel de important, şi anume, câştigurile financiare care conform promisiunilor făcute, erau unele acceptabile. Din păcate, jucători ca Ilioiu, Olteanu, Burloiu sau Gânju, la această oră sunt debusolaţi, viitorul lor fotbalistic fiind plin de incertitudini. “Am rămas surprinşi şi noi de felul cum s-au întors lucrurile. Ce pot să mai spun. Sigur, varianta de a reveni la C.S.M. Câmpina şi a juca tot în Liga A Prahova nu încântă pe nimeni. Eu încă mai am contract cu această echipă şi trebuie să mă conformez. În primul rând, eu şi colegii mei avem nevoie de salarii şi în momentul de faţă nu avem decât să aşteptăm, să vedem ce va fi”, declara recent Octavian Gânju (foto). Aşadar, iată cum la nivel de conduceri se fac şi se desfac lucrurile în fotbalul românesc. Cine suferă, cine sunt vinovaţii? Iată întrebări la care răspunsurile nu încălzesc cu nimic, pentru că la fotbal se ştie, toată lumea se pricepe.