joi, 3 aprilie 2025

Greu, dar nu imposibil. Totul se joacă



Din nou echipa lui Vali Bărbulescu are parte de un joc parcă desprins din seria de filme intitulată Misiune imposibilă. De această dată, gruparea provițeană va face o deplasare pe terenul formației Caraimanul Bușteni, aflată în acest moment pe poziția a doua în ierarhia Superligii B1 Prahova, seria Nord. Conștienți de dificultatea acestui joc, în mod sigur oaspeții vor încerca să facă o figură cât mai bună, pe un stadion în care punctele se câștigă foarte greu. Pentru a realiza acest obiectiv este nevoie în primul rând de o mai mare încredere și o abordare a jocului fără nici un fel de presiune. Dacă în etapa trecută, provițenii au pus probleme liderului, mai precis echipei din Cosminele, de ce nu ar face-o și acum pe terenul cunoscutei localități prahovene. Iată o întrebare la care vom găsi răspuns la finalul jocului de la Bușteni programat pentru duminică dimineață, ora 11.00. Jocul va fi condus la centru de Marian Gruia ajutat la cele două linii de George Borcan și Iulian Grama. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Nicolae Istrate.



Legat de partida împotriva echipei din Bușteni, Mihai Soreanu (foto), apărătorul buturilor grupării din Proviţa a declarat: ”Din nou un meci dificil împotriva unei alte pretendente la promovare. Chiar dacă în primele etape nu am reușit să acumulăm punctele pe care ni le-am dorit, nu ne temem de acest joc. De altfel, cu puțină șansă eu spun că și în runda trecută puteam să încurcăm liderul. Deci plecăm la Bușteni cu dorința de a obține un rezultat pozitiv. Trebuie să credem în noi, în forța de grup a echipei noastre”

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri: ► Viitorul Provița de Sus - Viitorul Ţipărești► CS Şotrile - Gloria Vâlcănești► Voința Adunați - Flacăra Mălăiești► Viitorul Cosminele - Carpați Sinaia► Avântul Bertea - CS Cornu 2► Voința Gornet - Progresul Aluniș► AS Podenii Vechi - Victoria Olteni