Aproape de surpriză!
Progresul Proviţa de Jos - Viitorul Cosminele 3-4 (1-1)
Cu un debut neconvingător în cele trei partide
disputate până acum, dacă privim valoarea adversarelor întâlnite, fotbaliștii
proviţeni s-au aflat în fața unei noi provocări. La Proviţa a sosit de această
dată liderul la zi al Superligii B1 Prahova, seria Nord, formația din
Cosminele. Fără a fi impresionați de valoarea oaspeților, elevii lui Florin
Matei și Vali Bărbulescu, acesta din urmă având dublă calitate, aceea de
antrenor-jucător, au oferit o replică solidă dar din păcate, poate lipsiți de
șansă, în final au părăsit terenul învinși. Pe fondul unui joc echilibrat, cu
ocazii la ambele porți, primul gol a venit în minutul 20, Postolache speculând
prompt o respingere a portarului advers dar până la pauză oaspeții au reușit să
echilibreze tabela în urma unei faze fixe. În actul secund, mult mai productiv,
gazdele au avut câteva sincope care au venit în lanț, și minutele 50, 70 și 75
le-au fost fatale, Soreanu fiind obligat de trei ori să scoată mingea din poarta
sa. La acest scor, aidoma unui boxer pus la podea, echipa provițeană a avut o
puternică revenire, Postolache (`85) și Bărbulescu (`88) reducând din diferență
dar și cu puțin noroc puteau produce o surpriză sub privirile unui public gazdă
avid de fotbal care și-a încurajat favoriții.
Progresul: Soreanu - Iordache, Butufei, Motoroiu, Furdui,
Postolache, Drăghici, Bărbulescu (cpt), Alexe, Neagoe, Vintilă. În a doua
repriză au mai evoluat: Prisăcăruţ, Căfădaru și Dobre.
Antrenor: Vali Bărbulescu și Florin Matei
Un alt test important pentru Progresul Provița de Jos se anunță a fi cel cu
Caraimanul, o altă pretendentă la promovare, programat la finele
săptămânii viitoare pe terenul din Bușteni.
Legat de rezultatul acestui meci, antrenorul gazdelor
Vali Bărbulescu (foto) a spus: “Un meci frumos cu ocazii la ambele porți. Din păcate, dacă aveam și puțin
noroc eu spun că puteam obține un rezultat favorabil. Acesta este fotbalul,
trebuie să privim înainte și să ne concentrăm asupra următoarelor jocuri. Țin
să mulțumesc suporterilor noștri pentru faptul că din nou au fost lângă noi și
ne-au încurajat“.