Început cu stângul pentru Voința
Progresul Aluniș - Voința Adunați 1-0 (0-0)
Considerat capul de afiș al primei etape, meciul dintre cele două
formații care au ca obiectiv antamarea unui loc pe podium, a fost unul destul
de aprig disputat. Cu două distribuții care au excelat la capitolul
determinare, jocul a fost presărat cu mai multe ocazii, consemnându-se și un
penalty (`30) irosit de gazde. După pauză, fotbaliștii din Aluniș au forțat mai
mult cartea atacului și pe final (`85) au înscris un gol de trei puncte. În
linii mari cam aceasta a fost istoria unui joc în care prestația grupării
oaspete, cel puțin în repriza secundă, a lăsat mult de dorit.
►Progresul: A. Anghel
- Rotaru, Bratu, Poienaru, Duțescu, Dogaru, Dumitru (cpt), Tîmplaru, Pârtoacă,
Cojocaru, Căpraru. Au mai fost folosiți: Frânculescu, C. Anghel, Cristinoiu,
Băjenaru și Drăguță.
Antrenori:
George Simion și Dan Rotaru
►Voința: Bunea
- R. Turek, Șerban, Apăunei, Boros, Cojocaru, B. Negotei, Nedelcu, Urdea,
Butuza, C. Negotei (cpt). Au mai jucat: E. Turek și Botoacă.
Antrenori:
Adrian Mitrea și Cristi Negotei.
La finalul acestei confruntări, vizibil supărat, Cristi
Negotei (foto), tânărul tehnician al echipei vizitatoare a declarat: ”A
fost un joc pe care trebuie să-l uităm cât mai repede. În următoarea etapă
trebuie să arătăm cu totul altfel, lucru cu care au fost de acord toți băieții.
Suntem condamnați să câștigăm următorul joc. Am mare încredere în elevii mei și
sunt convins că vom depăși foarte repede acest moment neplăcut”.
Următorul meci al
fotbaliștilor din Adunați, programat la finalul săptămânii viitoare, va
reprezenta un nou punct de atracție, de această dată aceștia primind vizita jucătorilor
de la CS Cornu 2.