luni, 26 august 2024

Pregătiți de luptă! CS Şotrile promite un sezon remarcabil



Printre competitoarele Superligii B1 Prahova, Seria Nord, una dintre cele mai “strânse“ serii din fotbalul nostru prahovean, se numără și echipa CS Şotrile. Dacă în anii trecuți a luat pulsul acestei competiții, evoluțiile situîndu-se pe o linie ascendentă, în acest sezon gruparea prezidată de Ionuț Mănescu este decisă să dea lovitura, să simtă cu adevărat aerul tare al înălțimilor. Cu un lot bine structurat, la care pe parcurs se va adauga și prezența unor tineri de perspectivă, antrenorul Gabi Lupu are ca obiectiv o promovare mult așteptată. Mai mult, faptul că din acest sezon CS Şotrile va evolua pe propriul teren, întărește și mai mult dorința iubitorilor de fotbal din zonă de a obține biletele pentru un eșalon superior.   

“A fost o perioadă bună de pregătire din toate punctele de vedere în care antrenorul nostru a avut posibilitatea să contureze o formulă de joc cu care să atace noul sezon. Ne bazăm în linii mari pe același lot la care se adaugă câteva sosiri care sper eu să ne aducă un plus de calitate. Pentru noi un lucru bun este acela că am reușit formarea și înscrierea în campionat a unei grupe de copii 2010. Legat de obiectiv, nu are rost să ne ferim, ne dorim ocuparea unuia dintre primele patru locuri care asigură promovarea”, a declarat recent președintele Ion Mănescu (foto-jos).

În primul joc oficial pe care-l vor susține în sezonul care va debuta la finalul acestei săptămâni, jucătorii şotreni vor lua cap-compas stadionul formației CS Cornu 2.



Lot:

Portari: Ion MĂNESCU, Cătălin IOANA, Cătălin IRIMIA, Andrei BUZATU.

Fundaşi: Radu OLARU, Cosmin RUJA, Alexandru SAVU, George UNGUREANU, Alexandru CORNEANU, Gabriel COBEANU, Andrei LUPU, Robert CONSTANTIN.

Mijlocaşi: Gabriel LUPU, Ionuț BÎRSAN, Cristian RADA, Marin DRAGOȘ, Ciprian PETRESCU, Laurenţiu HORNEA, Mircea TĂNĂSOIU, Bogdan BUCURA, Petre BARBU, Daniel ŢURLEA, Alexandru GRATIE.

Atacanţi: Andrei TĂNASE, Vlad TOCITU, Liviu BUZĂŢOIU, Mihai NĂSTASE.

Conducere:

Antrenor: Gabriel LUPU

Organizator de competiții: George GHERGHINA

Team Manager: Ovidiu TOPORAŞ

Delegat: Ion LUPU

Preşedinte: Ion MĂNESCU

Sosiri: Daniel ŢURLEA (ex-Triumf Poiana Câmpina), Laurenţiu HORNEA (CS Cornu 2), Liviu BUZĂŢOIU, Andrei BUZATU (AFC Brebu), Mihai NĂSTASE (CS Scorţeni Mislea)

Plecări: Alexandru FILIP (CS Scorţeni Mislea)