duminică, 16 iunie 2024

Masă festivă pentru AFC Brebu



Ca la fiecare sfârșit de sezon, familia fotbalistică a Brebului s-a reunit într-o frumoasă locație din zonă unde timp de câteva ore, voia bună a fost la ea acasă. A fost o petrecere de ținută pentru o formație care prin organizare, devotament și forță de grup reușește de ani buni să-și impună respectul și aprecierea celorlalte competitoare. S-a demonstrat, încă odată dacă mai era cazul, unitatea din jurul echipei din Brebu care rămâne un etalon fotbalistic la nivelul Ligii A Prahova. Această întâlnire desfășurată într-un cadru sărbătoresc a constituit și un bun prilej pentru conducătorii acestei grupări de a creiona în linii mari viitorul sezon.

“Am încheiat un sezon destul de greu, marcat de pierderea antrenorului nostru, Robert Săvulescu. Îi felicit pe băieți că și în aceste condiții au știut să depășească cu bine acele momente dificile și ca de fiecare dată au strâns rândurile. Dar cum viața trebuie să meargă înainte, încă de pe acum încercăm să facem un plan de bătaie pentru campionatul viitor“, a spus, printre altele, președintele formației brebene, Cătălin Tănase (foto-jos).



Legat de ce va urma, cunoscutul oficial al AFC - ului a ținut să precizeze: “Știu că au existat unele zvonuri rău voitoare în jurul echipei noastre cu privire la plecarea unor jucători valoroși, dar așa cum am spus și cu alte ocazii, îi asigur pe toți fanii noștri că aceștia vor sta pe loc. Este și cazul lui Tibi Oancea, un fotbalist cu un caracter deosebit care a făcut și va mai face multe pentru echipa noastră. În mod sigur vor veni și cîțiva jucători noi, pe care îi vom vedea la lucru după 17 iulie, dată la care vom începe pregătirea. Vor fi și jocuri amicale și ca o noutate pot spune că avem programat săptămânal câte un antrenament“