duminică, 16 iunie 2024

Final si pentru CS Şotrile. Punct câştigat în deplasare şi încredere în viitor



Gloria Vâlcăneşti - CS Şotrile 4-4 (3-2)

► CS Şotrile: Mănescu - A. Lupu, Savu, Ungureanu, Constantin, Bârsan (cpt), Marin, Tănase, Bucura, G. Lupu, Rada. Au mai fost folosiți: Ruja, Cobeanu și Petrescu.

Antrenor: Gabriel Lupu       

Chiar dacă această etapă era ultima dinaintea vacanței, spectatorii prezenți pe stadionul din Vâlcăneşti au avut parte de un meci viu disputat presărat cu multe goluri. Primii care au modificat tabela au fost oaspeții prin Marin Dragoș (`25) dar amfitrionii au readus echilibrul câteva minute mai târziu. Pe contre, Cristi Rada (`35) a punctat din nou dar până la pauză jucătorii din Vâlcăneşti au întors rezultatul intrândla cabine în avantaj. Partea secundă a fost la fel de animată și gazdele s-au desprins la două goluri diferență și chiar scorul putea lua proporții dar spre meritul lor, pupilii lui Ionuț Mănescu au avut o revenire de spectacol. Mai întâi Gabi Lupu (`60) a înscris din penalty iar Ionuţ Bârsan (`80) a restabilit egalitatea pe tabelă pe un final de joc care putea însemna victoria echipei şotrene dacă Gabi Lupu sau Cosmin Ruja nu ar fi irosit două mari oportunități de a înscrie. Așadar, cortina a coborât și peste Superliga B1 Prahova, acolo unde în Seria Nord, gruparea prezidată de Ionuț Mănescu a înregistrat un salt valoric față de edițiile precedente de campionat. Per ansamblu, formația din Şotrile a fost un adversar redutabil la nivelul acestei serii echilibrate și există toate premisele ca în sezonul viitor, elevii lui Gabi Lupu să facă pasul spre înălțimi, mai ales că din toamnă vor evolua pe propria arenă, în fața unui public numeros, avid de fotbal.

Declarații după meci:



Ionuț Mănescu (președinte CS Şotrile):

”Trăgând linie pot spune că am terminat pe o poziţie în clasament onorabilă chiar dacă era loc și pentru mai bine. Vreau să mulțumesc băieților pentru efortul depus de-a lungul acestui sezon cât și suporterilor noștri care meci de meci au fost lângă noi. De asemenea vreau să mulțumesc domnului primar cât și Consiliului Local pentru sprijinul acordat la fel și sponsorilor noștri pentru susținere. Acum urmează o vacanță binemeritată după care vom pleca din nou la drum. Așteptările vor fi și mai mari ţinând cont că din sezonul următor vom evolua pe propriul nostru stadion”. 



Gabi Lupu (antrenor CS Şotrile):

”A fost un meci frumos, aferent ultimei etape din această stagiune, cu multe goluri și faze de poartă. Per ansamblu consider că am avut o evoluție bună chiar dacă în partea secundă a sezonului au existat şi câteva sincope. În continuare ne propunem să facem lucruri frumoase mai ales că din toamnă vom juca pe arena din Şotrile. Este momentul să mulțumim celor care au fost alături de noi, domnului primar, Consiliului Local și sper ca evoluția echipei noastre să se situeze pe o linie ascendentă”