sâmbătă, 1 iunie 2024

Gazdele confirmă forma bună din ultima perioadă de timp


Teleajenul Vălenii de Munte - AFC Brebu 4-0 (0-0)

► AFC: Dinu - Aldea, Dima, Marcu, Plumb, Dumitru (cpt), Bunea, Bridinel, Popa, Vișan, Rada. Au mai jucat: R. Stoica și Șoldan.

Antrenor: Vali Bunea  

Afectați moral după eșecul sever suferit în etapa trecută, elevii lui Vali Bunea nu au avut forța necesară să facă față unei formații care în ultima perioadă a spulberat tot ce a întâlnit în cale. Cu mai mulți jucători lipsă din primul ”11”, șapte la număr, oaspeții au încercat, atât cât au putut, să limiteze proporțiile scorului, suferind în partea secundă foarte mult la capitolul fizic și moral. De fapt, se poate spune că vizitatorii chiar au jucat în multe momente de la egal la egal, George Bridinel având, în două rânduri, posibilitatea să penetreze poarta adversă. Numai că primul gol încasat a destabilizat complet jocul brebenilor, gazdele respectându-și în final statutul de favorite cu o victorie clară, scor 4-0. Următorul meci al brebenilor, ultimul din această stagiune, se va desfășura acasă, în fața propriilor suporteri, adversară fiind echipa CS Brazi.



La finalul acestei confruntări, Cătălin Tănase (foto), președintele oaspeților a declarat: ”Pot să spun că am jucat de la egal timp de o oră cu o echipă de top, o echipă valoroasă cu condiții foarte bune de pregatire, care în acest sezon a ratat de puțin promovarea. Din păcate, așa cum s-a mai întâmplat și în alte jocuri, odată cu primirea primului gol am cedat moral și fizic în același timp. Cam aceasta a fost istoria acestui meci. Așa cum se spune, ultima impresie contează, și ca atare aștept de la jucătorii noștri o victorie în ultima partidă din acest sezon programată pe teren propriu la finalul săptămânii viitoare”.