Totul pentru cele trei puncte
Vecine în clasament, jocul dintre cele două grupări se anunță a fi unul
echilibrat în care micile detalii pot înclina balanța. În runda trecută,
gazdele au făcut un tur de forță impunându-se cu 7-1 la Ţipărești, în fața
localnicilor de la Viitorul, în timp ce jucătorii din Adunați au obținut un
succes clar, 5-0 pe teren propriu, cu echipa Flacăra Mălăiești. Așadar, vor fi
față în față două formății care manifestă o mare poftă de gol fapt ce ridică
cota de interes din partea susținătorilor care în mod sigur vor fi prezenți la
acest joc. Încrederea și speranța jucătorilor că la finalul acestui meci vor
obține un rezultat favorabil fac ca echipa pregătită de Adrian Mitrea și Cristi
Negotei să pornească la luptă cu un moral foarte bun. Liniile de clasament ale
celor două competitoare la ora actuală se prezintă astfel:
5. Voința 17 9 2 6 31 -
18 29p
6. Gloria 17 8 4 5 48 -
30 28p
Această partidă este programată sâmbătă
după-amiază, ora 17.00, pe stadionul din Vâlcăneşti. Jocul
va fi condus la centru de Mihai Safta ajutat la cele două linii de Alin Ţăranu și Denis Funieru. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Marian Popa.
De remarcat că în formația oaspete, în etapa trecută și-a făcut apariția
și fundașul Liviu Pința (foto-jos) acesta bifând câteva minute de joc în repriza
secundă. El vine după o operație de disc lombară efectuată în urmă cu câteva
luni, trecând cu bine peste perioada de recuperare. În prefața acestui joc,
Liviu s-a arătat încrezător în forțele echipei sale declarând
următoarele: ”Venim după o victorie concludentă și cred că ne-am revenit total
după ”accidentul” de la Câmpina. Urmează o deplasare la Vâlcãneşti în care
ne-am propus să obținem cele trei puncte. Sper să pot ajuta echipa la acest joc
și bineînțeles, și la cele care vor urma, să demonstrez împreună cu colegii mei
că Voința Adunați se află pe o traiectorie ascendentă”
În cadrul acestei runde
se mai dispută următoarele jocuri: CS Şotrile - Tineretul Poienarii Burchii,
Progresul Aluniș - CS Cornu 2, Sportul Câmpina - Viitorul Cosminele, Flacăra Mălăiești
- Caraimanul Bușteni, FC Muscelul Câmpina - Viitorul Ţipărești, Progresul
Proviţa de Jos - Viitorul Proviţa de Sus.