joi, 15 februarie 2024

AFC Brebu, față în față cu ACS Cornu



Cu o victorie clară în ultimul amical, 8-1 cu Voința Vărbilău, elevii lui Robert Săvulescu vor avea în față pe ACS Cornu, o echipă de top care în ultimele sezoane s-a dovedit a fi o nucă greu de spart. Va fi un bun prilej pentru cele două competitoare de a-și verifica potențialul de joc actual în condițiile în care până la startul returului au mai rămas doar două săptămâni. Confruntarea va avea loc pe stadionul din Brebu, sâmbătă după-amiază începând cu ora 15.00.