joi, 31 august 2023

Brebenii sunt optimiști. Revine Bogdan Dumitru



Aflată în grafic, trupa lui Robert Săvulescu se află în fața primului obstacol dificil din acest sezon. Aproape de fiecare dată întâlnirile directe au fost foarte echilibrate și de un bun nivel calitativ. Singurul semn de întrebare pentru brebeni rămâne legat de efectivul cu care se vor deplasa la Boldești, ținând cont că și în etapele trecute mulți jucători au avut diverse probleme. De partea cealaltă, fotbaliștii din Boldești vin după o partidă disputată la CSO Baicoi acolo unde au părăsit gazonul în calitate de învingători, impunându-se cu 1-0. Pe aceste coordonate, confruntarea dintre cele două competitoare se anunță una interesantă fiind deschisă oricărui rezultat. La această oră poziția în clasament a celor două grupări se prezintă astfel:

2.    CSO Boldești       3   3  0   0  10 - 1   9p.

7.    AFC Brebu           3   2  0   1    4 - 3   6p.

Ne așteaptă o partidă dificilă cu o formație care vine după o victorie într-un joc în care pornea cu șansa a doua, pe terenul lui CSO Băicoi, una dintre pretendentele la promovare. Pentru mine este îmbucurător faptul că mă pot baza pe Bogdan Dumitru, un jucător important, care revine după o suspendare. Sper să facem o figură frumoasă”a declarat înaintea acestui joc, cunoscutul tehnician al A.F.C. - ului, Robert Săvulescu (foto-jos).



Așadar un joc programat sâmbătă dimineață, ora 11.00, pe baza sportivă a formației din Boldești. Partida va fi arbitrată de Mircea Rusu secondat la cele două linii de Andrei Sotir și Cristinel Damian. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Silviu Cângașu.

Runda cu numărul 4 mai cuprinde următoarele partide:

 CSO Teleajenul Vălenii de Munte - Petrolul `95 Ploiești

 Petrosport Ploiești - Avântul Măneciu

 *Unirea Urlați - Triumf Poiana Câmpina

 CS Brazi - CS Mănești   amânat

 Unirea Cocorăști - CSO Băicoi

 CSO Comarnic - AFC Bănești

 CS Berceni - CS Câmpina 

 CSL Varbilau - ACS Cornu    

*Locul echipei Triumf Poiana Câmpina, echipă retrasă din campionat, a fost luat de Progresul Drăgănești.