sâmbătă, 10 martie 2018

Început cu stângul!


A.F.C. Brebu – C.S. Păulești 3-5 (1-3)

Sub povara celor trei etape de suspendare a propriului stadion, elevii antrenorului Robert Săvulescu (foto) au trebuit să joace “acasă” la Provița de Sus cu una dintre cele mai puternice formații din serie. Creditată cu prima șansă, echipa din Păulești s-a arătat superioară în cea mai mare parte a meciului însă golurile au venit pe fondul unor greșeli personale inexplicabile  comise de unii jucători cu state vechi din primul “11” al gazdelor. “Ce pot să mai spun, am întâlnit o formație valoroasă care a obținut o victorie scontată. Din păcate, diferența s-a făcut în primul rând datorită erorilor noastre. Per ansamblu remarc totuși evoluția lui Dorișor și Dumitru. Trebuie să strângem rândurile în perspectiva următorului meci pe care îl vom susține la Breaza”, a ținut să sublinieze cunoscutul tehnician brebean. În aceași notă a fost și Cătălin Tănase, președintele grupării brebene, care la finalul meciului a declarat că,”greșelile personale au ușurat mult sarcina oaspeților noștri și lăsați-mă să cred că dacă am fi jucat la Brebu, alături de suporterii nostri, acest joc ar fi avut o altă desfășurare. Una peste alta am pierdut în fața unor fotbaliști valoroși și acum noi trebuie să privim cu încredere următoarea partidă, pe care o vom disputa etapa viitoare, împotriva Tricolorului din Breaza”. Golurile gazdelor au purtat semnătura lui Dumitru (2) și Zaibert. A.F.C. – ul a început cu: Veselu – Dima, Marcu, Burlacu, Stoica, Alecu, Zaibert, Budileanu, Dorișor, Dumitru, Drăgan. Au mai fost folosiți: Ciobotaru și Tocitu. 
Cum un meci se termină iar altul urmează, gândurile jucătorilor din Brebu se vor îndrepta spre următoarea etapă, când la finele săptămânii viitoare vor lua cap compas stadionul “Parc” din Breaza unde vor întâlni formația locală Tricolorul.