joi, 4 mai 2017

A.F.C. – ul îşi doreşte un meci frumos contra Petrolului

Una dintre formaţiile care a furnizat în acest sezon câteva “şocuri” unor grupări cu firmă din Liga A Prahova, precum Petrolul sau A.F.C. Băneşti-Urleta, s-a numit A.F.C. Brebu. Condusă de pe margine de antrenorul Robert Săvulescu, formaţia din Brebu şi-a depăşit de multe ori condiţia, graţie ambiţiei, determinării şi experienţei unor jucători consideraţi de mulţi ca şi terminaţi. Cu o formulă standard, A.F.C. –ul va rula într-un nou episod gen “misiune imposibilă”, sorţii aducându-i în faţă echipa “lupilor galbeni” într-un joc contând pentru semifinalele Cupei A.J.F. Prahova, programat pe arena din Strejnic, pe data de 31 mai. Despre această înfruntare, în care fotbaliştii ploieşteni pornesc ca principali favoriţi, Robert Săvulescu (foto) ne-a declarat: “Sincer mă aşteptam să picăm cu formaţia ploieşteană. Acelaşi sentiment l-au avut şi elevii mei. Evident, suntem echipa cu cota cea mai slabă şi în aceste condiţii nu ne dorim decât să facem un meci frumos. Pentru a evita orice fel de probleme m-am decis să nu-l folosesc în acest joc pe atacantul nostru, Bogdan Dumitru”. Întrebat despre cealaltă semifinală, A.F.C. Băneşti – C.S. Păuleşti, care se va disputa în aceaşi zi pe stadionul din Plopeni, acesta a precizat: “Se întâlnesc două echipe sensibil egale, fiecare având şansa de a prinde finala. Deci un meci de 1,X, 2”.

-  A.F.C. BREBU -