sâmbătă, 18 martie 2017

O remiză albă

Intersport Filipeşti de Târg - A.S. Muntenii Câmpina 0-0
Având o fereastră liberă, generată de retragerea echipei Sportul Valea Călugărească, Intersportul a pus de un “amical” în compania formaţiei A.S. Muntenii Câmpina. Disputat sâmbătă dimineaţa, pe stadionul “Chimia” din Brazi, meciul a reprezentat un test util pentru ambele grupări. Dacă antrenorul Ionică Burchi a încercat să-şi ţină elevii în priză, de partea cealaltă, Gabi Tismănaru a căutat să cristalizeze un prim “11” cu care va începe acest sezon. Cu o posesie care a alternat de ambele părţi, dar cu un joc viu disputat, prima repriză s-a încheiat nedecis cu toate că au existat câteva situaţi care puteau fi concretizate. Cu modificări de distribuţie, mitanul secund a debutat cu o mare şansă de gol pentru Răzvan Ganea, dar acesta a trimis cu capul de puţin pe lângă poarta adversă. Imediat, Cătălin Gheorghe a avut o bună oportunitate de a înscrie dar şutul său puternic a fost respins în extremis de portarul oaspeţilor. În continuare, jucătorii celor două formaţii au căutat cu ardoare golul, însă acesta nu a venit cu toate că fazele periculoase de poartă nu au lipsit. Una peste alta, a fost un joc de pregătire util, pe o suprafaţă de joc foarte bună, în perspectiva partidelor din campionat care vor urma.   
Intersport: Pavel – Năstase, Matei, Braşoveanu, Ioniţă, Burchi II, Răducanu, C. Gheorghe, Frusinoiu, Lazăr, A. Modrişan. Au mai fost folosiţi: Chişamera, Butufei, Vlad, Antonio, Nenciu
Antrenor: Ion Burchi
A.S. Muntenii: Popa – Horja, Stanciu, Dima, Chivu, Bărbulescu, Ene, Grigore, Necula, Nedelcu, Ganea. Au mai jucat: Matache, Albu
Antrenor: Gabi Tismănaru
În următoarea etapă, cea cu numărul 21, Marius Butufei (foto) & Co. se vor deplasa duminica viitoare, pe terenul formaţiei C.S. Brazi, unde vor întâlni formaţia locală.











Declaraţii după meci:

Ion Burchi (antrenor Intersport):
“Consider că meciul de astăzi, în compania formaţiei câmpinene, a fost un test foarte util. Chiar dacă nu am reuşit să marcăm, eu sunt mulţumit că am reuşit să ţin jucătorii în priză, jucând cu o formaţie care s-a ridicat la nivelul echipelor pe care le întâlnim în seria noastră”


Gabi Tismănaru (antrenor A.S. Muntenii.):
“Ce pot să spun? Un meci de pregătire bun, cu ocazii de ambele părţi, terminat cu un scor echitabil. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus în faţa unei echipe mai titrate şi nutresc speranţa că în returul de campionat care deja a început, vom face o figură frumoasă”