sâmbătă, 16 februarie 2013

C.S.M. Rm. Sărat - C.S.M. Câmpina 2-1

Câmpinenii şi-au întrerupt seria succeselor din meciurile amicale, pe stadionul formaţiei din Rm. Sărat, unde fotbaliştii localnici au înclinat balanţa în favoarea lor. A fost un meci în care “centralul” a arătat de trei ori punctul cu var, odată pentru gazde, de două ori pentru oaspeţi. Pe un gazon foarte bun, gazdele au deschis scorul din penalti la o neglijenţă a lui Olteanu, iar de partea cealaltă, Bridinel a ratat transformarea unei noi lovituri de la 11 metri. Egalarea a fost adusă de Gică Bărăgan (foto) care a marcat din penalti, şi pe fondul mai multor situaţii de gol ale câmpinenilor, jucătorii din Rm. Sărat au făcut diferenţa cu şapte minute înainte de final, după o greşeală a lui Nincă.
C.S.M. – ul câmpinean a aliniat următoarea formulă de joc: Manea - Olteanu, Neagu, Nincă, V. Sandu, Bojoacă, Bridinel, Burloiu, Nae, Simion, Vişan. Au mai fost folosiţi: Panaite, Nistor, Bărăgan, Puchea, Ilioiu, N. Constantin, Bunea, Fl. Gheorghe, Vintilă.
În continuare, aşa cum a promis recent antrenorul Bogdan Onuţ, elevii acestuia vor susţine miercuri un test în faţa proprilor suporteri pe stadionul “Rafinăria”, în compania echipei C.S. Blejoi.

Declaraţii după meci:

Bogdan Onuţ (antrenor C.S.M. Câmpina)
“Consider că în ciuda acestei înfrângeri am făcut un joc bun. Am ratat şi un 11 metri la care s-a adăugat mai multe oportunităţi de a înscrie. Cu mai multă atenţie nu am fi pierdut. Am observat şi o uşoară stare de oboseală, în condiţiile când joi am avut meci, ieri antrenament şi astăzi din nou meci. După aceste prime jocuri de verificare, pot spune că avem o echipă cu care nu mi-ar fi teamă să evoluez, să zicem în Liga a III-a”.