joi, 20 decembrie 2012

Turneu de fotbal la Cornu

Timp de câteva ore, sala de sport din Cornu va găzdui sâmbătă dimineaţă un atractiv turneu de fotbal. Pe lângă formaţia locală, la start se vor afla mai multe grupări fotbalistice din zona Câmpinei. Cum asemenea competiţii sunt un punct de atracţie în această perioadă de vacanţă pentru jucători, este de aşteptat ca şi interesul iubitorilor de fotbal să fie pe măsură. Şi cum după muncă vine şi răsplată, organizatorii vor acorda câteva premii echipelor care vor urca pe podium.