duminică, 23 septembrie 2012

Atmosferă de doi bani

Atmosfera din tribune la derbiul etapei desfăşurat sâmbătă după amiază la Urlaţi, a fost una care din păcate o întâlnim deseori pe un teren de fotbal.
Cei câţiva tineri localnici care s-au mobilizat chiar în timpul meciului, au preferat să adreseze cuvinte de mahala, atât jucătorilor cât şi galeriei câmpinene, spre bucuria celorlalţi spectatori. Mai mult, în timpul jocului, un spectator câmpinean s-a "bucurat" de ospitalitatea gazdelor, constatând cu mâhnire la final că nu mai are telefon mobil. Spre deosebire de gazde, micuţa galerie câmpineana şi-a văzut de treaba ei, având o atitudine civilizată. La pauză, chiar patronul C.S.M.-ului, Virgil Guran (foto), a avut un scurt dialog cu unii dintre membrii galeriei. Şi pentru că tot am ajuns la capitolul galerii, interesant a fost textul unei scandări adresate acestor suporteri câmpineni la un meci disputat în urmă cu o etapă, care suna cam aşa: “Noi venim de plăcere, voi veniţi pentru o bere!”. Este drept că atunci era şi foarte cald. În linii mari, cam aceasta a fost atmosfera unui joc urât din toate punctele de vedere, mai bine zis o pierdere de timp şi de bani.