Totul pentru victorie!
Aflați în postura de lideri, pentru pupilii lui Nicu Mărgărit se poate
spune că numărătoarea inversă a început. Cu nouă etape înainte de final,
dificultatea partidelor va crește proporțional, primul test important fiind cel
programat la finele acestei săptămâni pe teren propriu. Chiar dacă poziția din
clasament nu o recomandă ca o pretendentă la un loc sub soare, echipa din
Măneciu se anunță o adversară redutabilă, capabilă să producă probleme oricărui
adversar. De acest lucru sunt conștienți elevii lui Pancovici și Stancu, care
nici un moment nu vor trebui să subestimeze formația adversă. În etapa trecută,
gazdele acestei partide au surclasat în deplasare, scor 8-0, gruparea din Bucov
în timp ce Avântul a remizat pe stadionul din Gura Vitioarei, scor 2-2, cu
localnicii de la Tineretul. În tur, în jocul disputat la Măneciu, Progresul s-a
impus cu 3-2 prin golurile lui Mădălin Constantin, Horia Nicolae și Vali
Popescu. Așadar, această confruntare se va produce sâmbătă dimineață, de
la ora 11:00, pe stadionul din Drăgănești.
Pe marginea acestui joc programat în propriul fief, Dalin Munteanu (foto),
unul dintre îngerii păzitori ai echipei din Drăgănești, a spus: ”Având
în vedere că au început mai rău această stagiune, în mod sigur jucătorii din
Măneciu vor încerca să demonstreze că pot mai mult dar vor întâlni o echipă cu
victorii pe linie în acest sezon de primăvară. Vom încerca să ne punem în
valoare atât jocul ofensiv cât și relațiile de joc care deja s-au format în
cadrul formației noastre. Chiar dacă am revenit pe primul loc asta nu înseamnă
că nu vom aborda fiecare joc cu aceași
concentrare și dorință de a câștiga. Vrem să continuăm pe aceași linie până la
finalul acestui sezon”
Runda cu numărul 22, din această ediție de campionat, mai cuprinde
următoarele partide: CS Mănești 2013 - CS Tineretul Gura Vitioarei; CSO Boldești - CS
Brazi; ACS Cornu - Petrosport Ploiești; CSL Vărbilău - ACS Gherghița;
CS Câmpina - CS Aricești Nedelea; CS Valea Călugărească - AFC Brebu; CS Bucov -
CSO Comarnic

