Final de săptămână în forță pentru elevii lui Pancovici. Față în față cu două grupări din Liga a 3-a, SC Popești-Leordeni și LPS HD Clinceni
Pentru trupa lui Pancovici, finalul acestei săptămâni
aduce două noi jocuri în care partenerele de pregătire vor fi unele de calitate
superioară. Primul dintre acestea și poate cel mai puternic amical al iernii va
fi jocul cu SC Popești-Leordeni. Gruparea adversă evoluează în Liga a 3-a,
seria a 3-a și ocupă la această oră prima poziție din clasament. Aflată în
pregătiri, gruparea ilfoveană are un lot puternic și un obiectiv foarte clar,
acela al promovării. Cu același gând se prezintă și echipa condusă de Nicu
Mărgărit, care în această pauză competițională a făcut câteva mutări de
calibru. Partida este programată sâmbătă dimineața, ora 11.00, pe stadionul din
Izvorani. La exact 24 de ore, de această dată pe stadionul din Mihăilești,
fotbaliștii din Drăgănești vor încrucișa armele cu o altă grupare din Liga a
3-a, LPS HD Clinceni. Chiar dacă au statutul de amicale, aceste confruntări se
anunță foarte interesante, antrenorii având posibilitatea să facă o primă
evaluare a potențialului de joc din acest moment al jucătorilor care se vor
înfrunta de-a lungul acestor partide. Așadar urmează două noi teste de
verificare în care elevii lui Pancovici dau peste adversari din ce în ce mai
puternici. Până la prima etapă din returul Ligii a 4-a au mai rămas cinci
săptămâni.
