marți, 2 decembrie 2025

Un sezon de toamnă reușit pentru Progresul



Cu un singur gând, acela al promovării, Progresul Drăgănești a avut în vară o perioadă de mercato extrem de activă. Prima mutare concretizată din lista de achiziții proiectată de Nicu Mărgărit, omul care asigură toate condițiile unui climat fotbalistic de performanță, a fost instalarea lui Florin Pancovici în funcția de ”principal”. Alături de acesta, rând pe rând, au fost înregimentați o serie de jucători foarte cunoscuți din peisajul fotbalului prahovean. Printre aceștia, ca să amintim doar pe câțiva, s-au numărat: Dalin Munteanu, Roberto Alecsandru, Ionuț Chişi, Cosmin Munteanu, Alexandru Popa, Vlad Stancu, Tibi Oancea, Horia Nicolae, Cristi Negotei, Mădălin Constantin. Cu acest lot, destul de stufos, perioada de pregătire a decurs în localitate, fiind presărată pe lângă antrenamente săptămânale și cu meciuri de pregătire.  

Debut cu dreptul și puncte la foc automat

Startul stagiunii a coincis cu o deplasare la Târgșorul Vechi, acolo unde evoluează echipa Petrosport, scor 2-3, Tibi Oancea aducând victoria aproape de final. După un 6-1, în propriul fief, contra jucătorilor de la CS Câmpina, Savu & Co. a făcut un tur de forță în fața unor formații fără prea mari pretenții. Mai întâi, la Brazi, s-au impus cu 2-0, după care a urmat acasă un convingător 5-2 cu CS Valea Călugărească. Și cum victoriile aduc victorii, pe stadionul din Vitioara a fost un sec 3-0, urmat de un 7-0 în fața propriilor suporteri cu mult mai necăjita CS Bucov. Etapa cu numărul 7 avea să fie primul test de rezistență, succes cu 3-2 la Măneciu, după care la Drăgănești a sosit CSO Comarnic care a reușit o egalare în minutul 80, 1-1 fiind scorul final al acestei întâlniri.

Parcurs fără înfrângere

În partea a doua a turului, cu un program de jocuri în care valoarea adversarelor a alternat, elevii lui Pancovici au administrat un 4-1, pe teren propriu echipei CS Mănești după care au luat cap-compas arena din Brebu unde localnicii au cedat fără drept de apel, scor 2-7. Următoarele trei etape, cu un joc intercalat la Nedelea, victorie cu 3-1,  au adus la Drăgănești două adversare redutabile, poziționate la acel moment în partea superioară a clasamentului. Primul obstacol s-a numit CSO Boldești-Scăeni, o formație care a dat o replică notabilă și nu mult a lipsit să plece cu toate cele trei puncte însă Cristi Negotei (`88) a adus o egalare în extremis, scor 2-2. Următorul adversar de calibru a fost ACS Cornu și la capătul unui joc cu mult peste nivelul ligii a 4-a, tabela a consemnat un rezultat de egalitate, scor 3-3, oaspeții beneficind și de șansa unui autogol norocos. După deplasarea de la Gherghița, scor 1-1, a urmat ultima etapă în care jucătorii din Vărbilău nu s-au prezentat pe stadionul din Drăgănești, caz în care localnicii au bifat încă 3 puncte în clasament. Așadar, un adevărat tur de forță și o poziție în clasament care în mod sigur va conduce la un retur de foc în care lupta pentru cununa de lauri va fi una foarte acerbă. 



Lotul utilizat de Progresul Drăgănești

-Portari: Dalin MUNTEANU, Alexandru TUDOR.

-Fundaşi: Alexandru MIHĂILĂ, Roberto ALECSANDRU, Costin POPESCU, Valentin SAVU, Ionuț CHIŞI, Valentin MIRICĂ, Andrei IORGA. 

-Mijlocaşi: George BENCEA, George NINCĂ, Alexandru POPA, Horia NICOLAE, Cosmin MUNTEANU, Vali POPESCU, Mircea STANCU, Vlad STANCU, Gabriel DUMITRACHE, Ion GABRIEL, Andrei ALBU.

-Atacanţi: Tibi OANCEA, Cristi NEGOTEI, Mădălin CONSTANTIN.

-Antrenor principal: Florin PANCOVICI

-Antrenor secund: Mircea STANCU

-Organizator competiţi: Cosmin NICODIM

-Delegat: Florin CHIVU

-Asistență medicală: Nicoleta PAVEL

-Magazioner: Ionel SOGARDEA

-Director sportiv: Daniel TOADER

-Președinte: Adrian TOADER

-Președinte onorific: Georgian Ionuț TOMA

-Finanțator: Nicu MĂRGĂRIT