Cu toate motoarele în plin! Victorie incontestabilă a oaspeților!
În etapa a 5-a gruparea condusă de Nicu Mărgărit s-a deplasat duminică
dimineață pe stadionul formației Tineretul Gura Vitioarei. Ca la toate
partidele susținute în deplasare în acest început de sezon, elevii lui
Pancovici s-au lovit de o echipă gazdă dornică să se autodepășească în
condițiile în care juca împotriva liderului.
Superiori la capitolele experiență și valoare, vizitatorii au fost prezenți
mai mult în joc în fața unei formații care a încercat să dea o replică cât mai
curajoasă. De altfel, minutul 11 a consemnat două faze periculoase la ambele
porți. Șapte minute mai târziu, a venit și primul gol al meciului, atunci când
la o lovitură liberă, lateral dreapta, executată de Cosmin Munteanu, dintr-un
careu supra-aglomerat George Nincă a reluat perfect cu capul în stânga lui
Avramescu. În continuare, confruntarea a câștigat mult în intensitate, cu
ocazii periculoase la ambele porți. Dacă replica gazdelor a fost una peste
așteptări, prin oportunitățile create de Raicu (`39) și Petre (`30), ultimul
punându-l în valoare pe Dalin Munteanu, de partea cealaltă Avramescu a făcut
adevărate minuni. Cristi Negotei (`28), Cosmin Munteanu (`30 și `38) și Costin
Popescu (`44) au fost foarte aproape de a mări diferența pe tabelă. După pauză,
la numai cinci minute, Cristi Negotei și-a trecut în cont al patrulea gol sub
culorile echipei din Drăgănești. A fost o pătrundere și șut a lui Costin
Popescu parat de Avramescu, până la Mădălin Constantin, mingea a ajuns la
Cristi Negotei care elegant l-a executat pe portarul advers. Scorul a luat
proporții în minutul 60, după o fază lucrată de George Nincă încheiată cu un
șut plasat. Până la final, ocaziile au curs la poarta lui Avramescu, și numai
intervențiile salvatoare ale acestuia au limitat proporțiile scorului. Ca
o concluzie se poate spune că gazdele au încercat să se ridice la înălțimea
formației adverse întâlnite, rezultând un joc atractiv, apreciat de întreaga
asistență. Pentru jucătorii din Drăgănești urmează un joc pe teren propriu în
care adversară va fi formația care la această oră deține ”lanterna roșie”.
Tineretul: Avramescu - Raicu, Ilie, Ionescu (cpt), Momai,
Micu, Radu, Oprea, Tolbașu, C. Savu, Petre. Au mai jucat: Paraschivoiu și Dumitru.
Antrenor: Mihai Micu
Progresul: D. Munteanu - Mihăilă, Alecsandru, C. Popescu,
V. Savu (cpt), Nincă, Popa, Stancu, Bencea, C. Munteanu, Negotei. Au mai fost folosiți: Oancea, Mirică, M. Constantin,
Chiși și Iorga.
Antrenor: Florin Pancovici
Declarații după meci:
Florin Pancovici: ”Am dominat jocul de la cap la coadă”
Despre jocul pe care echipa sa l-a câștigat în fața formației din Gura
Vitioarei, antrenorul oaspeților, Florin Pancovici (foto), a
spus:
”Am întâlnit o echipă ambițioasă care s-a dăruit, cu un portar bun. Am
dominat jocul de la cap la coadă, băieții sunt concentrați, nu a existat
relaxare la acest meci. Consider că am un lot valoros și s-a văzut că și cei de
pe banca de rezerve au dat satisfacție. Avem în față un nou joc pe care trebuie
să-l pregătim foarte bine”.
Daniel Toader: ”Privim cu mare încredere înainte”
După confruntarea de la Gura Vitioarei, Daniel Toader (foto), directorul
sportiv al formației oaspete a declarat: ”A fost un joc greu, cu o
echipă ambițioasă pe un teren destul de dificil. Ne-am valorificat plusul de
experiență și valoare. Suntem pe traseul pe care-l așteptăm. Începem de la meci
la meci să facem reglajele fine. Privim cu mare încredere înainte”.
- Galerie foto -
![]() |
Gol George Nincã - min. 18
Gol Cristi Negotei - min.
50 |
![]() |
Gol George Nincã - min. 60 |