luni, 29 septembrie 2025

Alex Mihăilă, reacție după Progresul Drăgănești - CS Bucov, scor 7-0



Progresul Drăgănești își continuă parcursul de regularitate depășind un nou val în actuala ediție de campionat. Pupilii lui Nicu Mărgărit, instalați pe fotoliul de lider, au fost din nou invincibili, de această dată pe teren propriu, administrând formației din Bucov un 7-0 care nu mai are nevoie de prea multe comentarii. Această victorie vine înaintea unor jocuri considerate mult mai dificile, cu două grupări care în acest început de sezon s-au poziționat în partea superioară a clasamentului. Este cazul echipelor Avântul Măneciu și CSO Comarnic, următoarele adversare ale jucătorilor din Drăgănești. Pe marginea jocului susținut sâmbătă dimineață, în propriul fief și câștigat cu 7-0, cunoscutul fundaș de bandă dreapta, Alex Mihăilă (foto), a spus: “Nu a fost un meci chiar așa de ușor cum a părut. Fiecare echipă care joacă împotriva noastră se mobilizează cu totul altfel, deci nici un meci nu este ușor în actuala conjunctură. Acum urmează meciuri din ce în ce mai dificile. Luăm fiecare joc în parte și ne gândim numai la cele trei puncte. Ușor, ușor devenim o familie, un grup unit plin de încredere “. 

După șase etape, clasamentul la vârf are următoarea configurație:



Pentru liderul acestei serii urmează două jocuri de foc, primul în deplasare cu Avântul Măneciu, urmat apoi de cel cu CSO Comarnic, pe teren propriu. Tot în etapa următoare CSO Comarnic va întâlni în propriul fief pe CS Bucov, în timp ce ACS Cornu se va deplasa la ACS Petrosport Ploiești.