luni, 4 august 2025

Să fim alături de Robert. Nu sta nepăsător, hai să ajutăm!


Așa cum s-a anunțat pe pagina oficială a clubului din Adunați, echipa locală Voința va susține pe 17 august, ora 11.00, un meci de fotbal caritabil în compania formației Progresul Drăgănești, una dintre cele mai puternice grupări din liga a 4-a. Evident, va fi în primul rând un gest de mare solidaritate pentru Dicoias Robert Constantin (foto-jos), un tânăr din Adunați, care are în continuare nevoie de susținere financiară pentru a merge mai departe. Acesta, în urmă cu trei ani, a suferit un accident teribil fiind diagnosticat cu fractură de coloană vertebrală.

https://www.sperantapentruromania.ro/cause/dicoias-robert-2023/?



Legat de această partidă, prin care se dorește ca solidaritatea semenilor noștri să aducă speranță și încredere în inima unui tânăr care nu s-a oprit din lupta cu viața, cunoscutul fotbalist Cristi Negotei, implicat în acest frumos gest, a spus: ”Împreună cu domnul primar Săvulescu am convenit să organizăm acest meci care se vrea a fi unul de susținere pentru Robert, un tânăr care are nevoie de ajutorul nostru. În acest sens am găsit imediat înțelegere din partea conducerii Progresului Drăgănești, club la care evoluez în acest moment, care a acceptat cu mare plăcere să susțină această partidă. Pentru mine este un joc cu o mare încărcătură emoțională ținând cont că sunt două echipe la care țin foarte mult. Aștept un număr mare de spectatori și evident să se strângă fonduri suficiente pentru Robert”    

Deci, la acest meci în care fiecare donație poate conta foarte mult pentru Robert, sunt așteptați în număr cât mai mare toți iubitorii de fotbal din Adunați și nu numai.