Voința Adunați și-a creionat în linii mari programul de pregătire!
Chiar dacă vacanța încă nu s-a terminat, multe grupări
din peisajul fotbalistic prahovean deja și-au creionat programul de pregătire,
accentul punându-se în principal pe jocurile de verificare. Acest lucru este
valabil și pentru Voința Adunați, formație nou promovată în Superliga B Prahova.
De fapt, începând din acest sezon, aceasta se va numi Liga a 5-a și va avea
două serii a câte 16 echipe, configurația și alte detalii urmând să fie
cunoscute în următoarele zile. Jucătorii din Adunați împreună cu antrenorul
Adrian Mitrea se vor reuni la finalul acestei luni, moment când vor participa
la a treia ediție a turnelului intitulat Memorialul ”Anca Petre” după care, cu
o săptămâna înainte de a debuta în noua stagiune, vor susţine un meci caritabil
cu o formaţie ce va fi desemnată în cel mai scurt timp. Referitor la componența
lotului, pe lista plecărilor figurează numele lui Marius Duță, Codruț Cojocaru,
Iulian Călin, Viorel Oprea și Cristi Negotei. De asemenea, Mihai Filote,
datorită unei accidentări mai vechi se pare că va renunța la activitatea fotbalistică
iar în privința lui Luca Tache plutesc câteva semne de întrebare, momentan
acesta antrenându-se cu Tricolorul Breaza, club de la care a fost împrumutat în
sezonul trecut. La capitolul sosiri, fundașul Sebi Motoroiu de la Progresul
Provița de Jos reprezintă o achiziție notabilă, lui urmând să se alăture câțiva
tineri fotbaliști de la Tricolorul Breaza. De asemenea mai sunt discuții și cu
alți jucători care se vor finaliza în următoarele zile. Evident, fanii grupării
din Adunați așteaptă cu nerăbdare aceste transferuri, acest aspect ocupând un
loc primordial în agenda de lucru a conducerii clubului Voința.