joi, 26 iunie 2025

Daniel Crețu a bătut palma cu Voința Adunați



Dacă vacanța fotbalistică s-a instalat și peste jucătorii de la Voința Adunați, nu același lucru este valabil și pentru conducerea acestei grupări. După ce ”principalul” Adrian Mitrea a anunțat că va continua pe banca tehnică, un alt om de fotbal a fost cooptat în conducerea acestui club. Este vorba de Daniel Crețu (foto), un cunoscut om de fotbal care activează de ani buni în peisajul fotbalistic prahovean. Legat de noua misiune pe care o va îndeplini în noul sezon care va debuta la finele lunii august, acesta a spus: ”Am acceptat cu inima deschisă această provocare care pentru mine înseamnă foarte mult. În primul rând voi rămâne în continuare conectat la fotbal, un fotbal disputat la un nivel mult mai ridicat. Mă alătur unui proiect fotbalistic serios unde se vrea cu adevărat performanță. Sper ca împreună cu noul meu colectiv să facem lucruri frumoase pentru comunitatea de aici care, sincer o spun, merită să aibă parte de o echipă competitivă, merită să aibă parte de cât mai multe satisfacții fotbalistice”