duminică, 6 aprilie 2025

Înfrângere rușinoasă pe stadionul din Şotrile



CS Şotrile - Gloria Vâlcăneşti 2-4 (2-2)

Considerat unul dintre jocurile interesante ale etapei cu numărul 20, meciul dintre cele două formații situate înaintea acestei etape în partea superioară a clasamentului, a fost unul destul de aprig disputat. Cei care au crezut cu adevărat în victorie au fost vizitatorii care la final şi-au văzut eforturile materializate pe tabelă. Numai că atunci când conduci cu 2-0 prin golurile lui G. Lupu și Bucura, chiar dacă în fotbal se spune că acest scor este cel mai periculos, scuze nu prea există. Greșelile în lanț, nesiguranța portarului, lipsa de determinare și respect față de fotbal și spectatori, această mentalitate învechită a unor jucători cu mare experiență, nu prea pot fi trecute cu vederea, mai ales că echipa gazdă venea după un început de sezon remarcabil, fără a înregistra nici un eșec. Sigur, o înfrângere nu este un capăt de țară, dar această evoluție neconvingătoare în fața propriilor fani nu are darul să mulțumească conducerea clubului din Şotrile, mai ales că și în edițiile precedente de campionat au existat astfel de sincope. Următorul meci al şotrenilor, programat la finalul săptămânii viitoare, va reprezenta un nou test important, de această dată aceștia se vor deplasa la Ţipăreşti unde vor întâlni pe cei de la Viitorul.

► C.S. Şotrile: Ioana - Corneanu, Ungureanu, Savu, Olaru, Constantin, G. Lupu, Bucura, Barbu, Tănase (cpt), Bârsan. Au mai jucat: Necula, Tocitu, Buzăţoiu și Petrescu

Antrenor: Gabi Lupu