Oaspeţii câștigă teren în lupta pentru promovare
AS Podenii Vechi - Voința
Adunaţi 0-3 (0-1)
► Voința: Duță
- Olteanu, Nedelcu, Călin, Dinoiu, Petrescu, Plumb, Butuza, B. Negotei (cpt),
Urdea, C. Negotei.. Au mai jucat: Cojocaru, Oancea, Botoacă și E. Turek.
Antrenori:
Adrian Mitrea și Cristi Negotei
Cu formația standard,
Voința Adunați a cules încă trei puncte prețioase mai ales că acestea au fost
obținute în deplasare. Per ansamblu, cu temele bine făcute, jucătorii oaspeți
au folosit foarte bine arma contraatacului în fața unei echipe care s-a văzut mai
mult la capitolul posesie. Partida a avut ritm și până la pauză cei care au
deblocat tabela au fost vizitatorii prin Cristi Negotei (`20), acesta
finalizând cu un șut puternic de la 16 metri, o acțiune a lui Butuza purtată pe
banda stângă. După pauză, jocul a avut același aspect și dintr-o lovitură
liberă respinsă în față de portarul advers, din 6 metri Butuza (`60) nu a
iertat. Cel care a închis tabela a fost ”il capitano” Bogdan Negotei (`75) cu
un șut puternic sub transversală. Cu o etapă înainte de finalul turului,
”țintarul” face ca pupilii președintelui Ciprian Pință să revină în fața
propriilor suporteri de această dată într-o partidă cu Victoria Olteni. Totuși,
pentru jucătorii din Adunați finalul acestei stagiuni va fi consemnat după ce
vor disputa și restanța cu Caraimanul Bușteni programată tot pe teren propriu.
”Băieții au jucat în nota
cu care și-au obișnuit proprii suporteri și iată că reușim să legăm o nouă
victorie, de data aceasta pe teren străin. Din nou vreau să mulțumesc celor care
ne-au însoțit și încurajat în această deplasare. Acum nu ne rămâne decât să ne
concentrăm pentru ultimele două jocuri pe care le mai avem de susținut în
această stagiune”, a ținut să precizeze Cristi Negotei
(foto), unul dintre antrenorii echipei oaspete.