joi, 28 noiembrie 2024

Multe speranțe de ambele părți



Pentru fotbaliștii din Şotrile etapa cu numărul 14 înseamnă o deplasare pe terenul unei formații situată în partea inferioară a clasamentului. În runda trecută elevii lui Gabi Lupu s-au impus confortabil, câștigând la pas pe teren propriu în fața echipei AS Podenii Vechi cu 6-1. De partea cealaltă, fotbaliștii din Olteni au smuls un punct prețios în deplasarea de la Ţipăreşti, scor 2-2. La această oră, liniile de clasament ale celor două competitoare se prezintă astfel:

7.  CS Şotrile     13  6  2  5  29 - 22    20p

11. Victoria        13  4  2  7  18 - 23    14p

Sigur, se anunță un meci viu disputat în condițiile în care cele două competitoare își doresc un rezultat pozitiv. Așadar, acest nou episod este programat duminică după-amiază, începând cu ora 13.30. pe stadionul din Olteni. Jocul va fi condus la centru de Cristi Damian ajutat la cele două linii de Valentin Coman și Robert Ghinea. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Constantin Niţă.

Tot în această etapă se vor mai disputa următoarele meciuri:

► Carpați Sinaia - Viitorul Proviţa de Sus

► Avântul Bertea - Caraimanul Bușteni

► Voința Gornet - Viitorul Cosminele

► AȘ Podenii Vechi - Voința Adunați

► CS Cornu 2 - Gloria Vâlcănești

► Progresul Proviţa de Jos - Flacăra Mălăiești

► Progresul Aluniș - Viitorul Ţipăreşti