Progresul Proviţa de Jos -
Viitorul Proviţa de Sus 2-2 (2-1)
Așteptat cu mare
interes, duelul dintre Progresul Proviţa de Jos - Viitorul Proviţa de Sus s-a
consumat duminică după-amiză pe stadionul primei formații. În fața unui numeros
public, avid de fotbal, care în permanenţă și-a susținut favoriții, cele două
echipe au terminat la egalitate. A fost o primă repriză dominată de către gazde
dar contrar cursului jocului, vizitatorii au deblocat tabela în minutul 17. De
partea cealaltă, reacția a fost foarte rapidă și patru minute mai târziu, cu un
șut plasat, Vali Bărbulescu a adus egalitatea. Mai mult, în minutul 30, la o
minge care a circulat pe traseul Postolache - Alexe, ultimul și-a adus echipa
în avantaj cu un șut de la 10 metri care l-a făcut șah-mat pe portarul advers.
Diferența putea fi și mai mare, dar bara lui Vintilă și ocazia lui Alexe a
făcut ca scorul să rămână neschimbat până la pauză. În mitanul secund, jocul a
fost destul de fragmentat, cu multe faulturi, la care ”centralul” nu a făcut uz
de cartonașe atunci când se impuneau. Pe acest fond, în minutul 70, la o
bâlbâială a defensivei gazdă, oaspeții au reușit să echilibreze tabela. Una
peste alta, așa cum se anticipa a fost un meci al orgoliilor, în care totuși fotbalul
nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
► Progresul: Soreanu
- Viuleţ, Motoroiu, Butufei, Furdui, Bărbulescu, Alexe, Postolache, Drăghici
(cpt), Vintilă, Neagoe. Au mai evoluat: A. Necula, Dobre și Căfădaru.
Antrenori:
Ionuț Necula și Vali Bărbulescu.
Următorul meci al
jucătorilor din Proviţa de Jos, programat la finalul săptămânii viitoare, va
reprezenta o deplasare pe terenul formației Carpați MEFIN Sinaia.
”Un joc care în opinia
mea meritam să-l câștigăm ținând cont de ocaziile pe care le-am avut. Ce pot să
mai spun? Mulțumim suporterilor noștri care au venit în număr mare să ne
încurajeze și încercăm ca din meciurile pe care le mai avem de disputat să obținem
cât mai multe puncte”, a ținut să precizeze Vali Bărbulescu (foto), unul
dintre antrenorii formației gazdă.