Punctele sunt la mare preț pentru ambele formații
Cu o serie de jocuri
în care evoluțiile au alternat, 15 puncte după primele 8 etape, Bogdan Negotei
și colegii săi vor debarca duminică dimineață, ora 11.00 pe stadionul din Proviţa
de Sus. În cazul formației gazdă, rezultatele nu au fost cele așteptate,
ocupând la această oră poziția cu numărul 14 în clasament, totalizând 5 puncte,
în ciuda faptului că lotul cuprinde câțiva jucători cu mare experiență
competițională. De partea cealaltă, trupa lui Cristi Negotei vine după o
victorie categorică pe teren propriu, 4-1 cu CS Şotrile, și nutrește mari
speranțe într-un joc care să-i aducă un punctaj maxim. De altfel, oaspeții sunt
conștienți de miza jocului de duminică și în același timp sunt obligați să
trateze jocul cu mare atenție, nu așa cum s-a întâmplat în deplasările
anterioare când s-au crezut învingători dinaintea meciurilor. Jocul va fi condus la centru de Robert
Nuțu ajutat la cele
două linii de Dragoș Pantilie și Ciprian Stoicescu. Ȋn calitate de observator
A.J.F. a fost delegat Ion Voinea.
Tot în această etapă se
vor mai disputa următoarele meciuri: Flacăra Mălăiești - Voința Gornet; Carpați
Sinaia - AȘ Podenii Vechi: Progresul Proviţa de Jos - Victoria Olteni; CS
Şotrile - Viitorul Cosminele; Viitorul Ţipărești - Caraimanul Bușteni; Gloria
Vâlcănești - Avântul Bertea; CS Cornu 2 - Progresul Aluniș