Gazdele nu mai au voie să facă pași greșiți
Aflată în criză de
puncte, formația condusă de Vali Bunea se întoarce în propriul fief după un duș
rece suferit pe stadionul din Comarnic. Sigur, această situație nedorită nu
convine propriilor suporteri care au obligația să-și încurajeze favoriții pe
durata întregii partide. În fața lor se vor afla jucătorii din Vărbilău,
parteneri tradiționali și în jocurile amicale, care au un debut de sezon de
excepție, ocupând un nesperat loc 4 în clasament, cu 16 puncte la activ. Pentru
fotbaliștii brebeni este momentul să strângă rândurile și să abordeze acest joc
numai cu gândul la victorie, să demonstreze că pot fi în continuare o adevărată
familie iar forța de grup să conducă la un rezultat pozitiv. Acest meci este programat sâmbătă
după-amiază, ora 15.00, pe stadionul din
Brebu. Jocul va fi condus la centru de Valentin Dumitru ajutat la cele două linii de Andrei Mateescu și Romulus Sprînceană. Ȋn
calitate de observator A.J.F. a fost delegat Stelian Dabi.