Final de campionat. Urmează semifinalele
Ultima etapă a
campionatului de fotbal tenis cu piciorul a stabilit ierarhia finală a
clasamentului. Fără înfrângere, Valea Doftanei practic a defilat în fața
celorlalte competitoare obținând un punctaj maxim. Ultima victimă s-a numit
Juventus, într-un joc pe care l-a controlat în totalitate. De altfel,
rezultatele din această rundă au fost unele scontate, aducând în cont puncte
prețioase favoritelor, Union BMC și Scorpionii.
Iată și rezultatele
complete ale acestei runde:
►
Valea Doftanei - Juventus 21-13 / 21-3
►
Union BMC - Breaza 21-19 / 21-8
►
Scorpionii - FC Bănești 21-18 / 21-19
Trăgând linie, primele
patru echipe se califică în următoarea fază a competiției, care va avea
configurația de mai jos:
►
Valea Doftanei - Scorpionii
► Union
BMC - Breaza
De notat faptul că învingătoarele
vor disputa finala mare iar învinsele se vor duela în finala mică.
Despre prima parte a
acestui campionat de fotbal-tenis cu piciorul, Vali Bunea (foto), în calitate de inițiator al acestui inedit
proiect desfășurat la Câmpina, a spus: ”Din punctul meu de vedere
această primă ediție a fost o reușită și pe aceasta cale țin să mulțumesc
tuturor echipelor participante pentru seriozitate și implicare. Au fost multe
partide viu disputate, de bună calitate, care au atras privirile iubitorilor de
sport. Urmează ultimele faze ale acestei competiții care se anunță foarte
atractive și în final se va desemna câștigătoarea trofeului pus în joc”