marți, 3 septembrie 2024

Din nou la muncă. A început returul!



După o scurtă pauză binevenită, campionatul de fotbal tenis cu piciorul a pornit din nou la drum cu partea a doua a acestei inedite competiții. De această dată la start se vor afla numai șase formații din opt, două dintre acestea renunțând pe parcurs. Una dintre surprizele acestei runde o constituie înfrângerea neașteptată a echipei Scorpionii. Privind celelalte rezultate înregistrate se poate observa că formația Valea Doftanei își continuă parcursul regulat, fiind principala favorită la câștigarea acestei competiții. Practic, la această oră mai multe echipe își dispută un loc pe podium, fiecare întâlnire devenind foarte interesantă. Legat de acest aspect dar și de desfășurarea acestui campionat, Răzvan Cîrstea (foto-jos), component al grupării din Valea Doftanei a spus: ”Asistăm la un campionat foarte disputat și spre surprinderea mea constat că nivelul este unul destul de ridicat ținând cont că ne aflăm la prima ediție. Consider că este o inițiativă binevenită a lui Vali Bunea, cel care a pus pe picioare o astfel de competiție aici la Câmpina”. Întrebat despre evoluția echipei Valea Doftanei din care face parte, alături de Andrei Răileanu, Alexandru Savu, Gheorghe Tudor și Stelian Gheorghe, acesta a ținut să precizeze: ”Mă bucur de parcursul formației mele care la această oră deține fotoliul de lider și apreciez că în mare măsură experiența noastră de joc își spune cuvântul iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Totuși, chiar dacă acum avem un ușor avantaj consider că lupta pentru primele locuri rămâne deschisă. Evident, îmi doresc ca împreună cu colegii mei să cucerim cununa de lauri”



În prima etapă a returului programată la începutul acestei săptămâni s-a disputat următoarele partide:  

► Breaza - Valea Doftanei 16-21 / 12-21

► Union BMC - FC Bănești 21-11 / 21-10

► Scorpionii - Juventus 21-17 / 17-21 / 17-21



Următoarea etapă, cea cu numărul 2 din retur, se va consuma la finele săptămânii viitoare și va avea următoarea configurație:

► FC Bănești - Breaza

► Juventus - Union BMC

► Valea Doftanei - Scorpionii

- GALERIE FOTO -