miercuri, 21 august 2024

O nouă provocare pentru AFC Brebu



Mult a fost, puțin a rămas și iată că la finalul acestei săptămâni caravana Ligii A Prahova pornește din nou la drum. Printre competitoare se numără și AFC Brebu, grupare care an de an reprezintă o nucă greu de spart pentru orice adversar. Cu un lot bine structurat, chiar dacă vârsta la unii dintre jucători ridică unele semne de întrebare, tânărul tehnician Vali Bunea va încerca să introducă și ceva sânge proaspăt. În acest sens, echipa s-a întărit cu Gabriel Zahiu (CS Valea Călugărească), Alin Marin (AFC Bănești), Mădălin Tolbaşu (AS Podenii Vechi) şi Daniel Marin (ex-Triumf Poiana Câmpina), patru jucători valoroşi care pot da siguranţă şi combativitate în joc. De notat și revenirea lui George Bridinel, fotbalist cu un CV care nu mai are nevoie de prezentare. Din lot nu mai fac parte Alexandru Neagu și Florin Stoica, ambii cu destinații necunoscute. În linii mari, amicalele susţinute în această pauză competiţională, precum şi rezultatele obţinute, reprezintă un motiv în plus pentru iubitorii de fotbal din Brebu să fie aproape de echipă, susţinându-şi favoriţii, meci de meci.

“Se anunță un campionat dificil în condițiile în care acum vor retrograda patru echipe. În opinia mea, cu excepția formației din Văleni, care și acum a investit mult și își dorește promovarea, celelalte competitoare s-au echilibrat valoric. În privința noastră pot spune că plecăm la drum cu un moral ridicat și încercăm să întinerim lotul, trei dintre jucătorii noi veniți depășind cu puțin vârsta de 20 de ani. În privința noastră, cu acest campionat bifăm 17 prezenţe consecutive în Liga A Prahova, ne dorim să oferim cât mai multe rezultate pozitive iubitorilor de fotbal din Brebu pe care îi așteptăm meci de meci în număr cât mai mare alături de echipa noastră“, declara recent președintele Cătălin Tănase (foto-jos)

Primul joc oficial pe care-l vor susține în sezonul care va debuta la finalul acestei săptămâni va fi pe teren propriu în compania formației Progresul Drăgănești.



Lot:

► Portari: Laurenţiu DINU, Andrei ALDEA.

►Fundaşi: Sebi RUSU, Robert OPRICA, Mirel MARCU, Ionuţ DIMA, Eduard MĂRĂCINEANU, Daniel MARIN, Silviu PLUMB.

►Mijlocaşi: Gabriel ZAHIU, Bogdan DUMITRU, Alin MARIN, Vlad DRĂGAN, Valentin BUNEA, Flavius RADA, Cristi POPA, Ştefan ŞOLDAN, Rãzvan STOICA, George BRIDINEL.

►Atacanţi: Tibi OANCEA, Mãdãlin VIŞAN, Mãdãlin TOLBAŞU

►Antrenor: Valentin BUNEA

►Org. competiţii: Rãzvan NECULAIU

►Preşedinte: Cãtãlin TĂNASE

►Vice Preşedinte: Dan ŞINCA

►Vice Preşedinte: Mihai GÂLCĂ

Sosiri: Gabi ZAHIU   (CS Valea Călugărească), Daniel MARIN (Viitorul Proviţa de Sus), Alin MARIN (AFC Bănești), Mădălin TOLBAŞU (AS Podenii Vechi)

Plecări: Florin STOICA şi Alex NEAGU (ambii cu destinaţii necunoscute)