luni, 12 august 2024

Mihai Spurcaciu s-a înțeles cu Voința Adunați. O nouã “gurã de foc“ pentru Mitrea şi Negotei



Printre noii sosiți în tabăra Voinței se numără și Mihai Spurcaciu, un jucător experimentat la nivelul fotbalului nostru județean de la care așteptările sunt foarte mari. Ajuns la 27 de ani, puternicul atacant născut în Comarnic și-a făcut junioratul la echipele Tricolorul Breaza, H&M Câmpina și F.C. Petrolul după care a debutat în Liga A Prahova la gruparea brezeană. Privind CV-ul său se poate spune că acesta este un specialist al promovărilor, ultimii ani însemnând două asemenea performanțe cu CS Câmpina și Olimpia Comarnic, ambele pe prima scenă fotbalistică a județului. Tot în capitolul promovări, două la număr, apare și cu formația câmpineană Sportul, de fiecare dată acesta aducându-și un aport remarcabil pe lista marcatorilor. Urmărit de câteva accidentări dar uneori și de neșansă, pentru Mihai, oferta clubului prezidat de Ciprian Pinta poate fi un bun prilej de a demonstra încă odată frumoasele calități pe care le are.

“Vin la această echipă cu gândul de a pune umărul la realizarea unui obiectiv care se dorește de către toată suflarea fotbalistică de aici, și anume promovarea. Am acceptat oferta lui Cristi Negotei, un adevărat om de fotbal, și pot spune că sunt adeptul unor asemenea provocări. Mă voi reîntâlni cu foști colegi, cu Adrian Mitrea, un antrenor deosebit. Eu cred 100% în acest proiect și sper că împreună cu colegii mei să aducem cât mai multe satisfacții celor care ne iubesc și sunt alături de noi , a ținut să precizeze Mihai Spurcaciu în momentul când a bătut palma cu conducerea clubului Voința.