Încet, încet se apropie finalul. AFC Brebu merge la Măneciu
Firesc, odată cu apropierea finalului de sezon și limpezirea apelor în Liga
A Prahova, izul de vacanță își face din ce în ce mai mult simțit prezența.
Chiar și în aceste condiții, ca și celelalte competitoare, AFC Brebu încearcă
să țină cadența mai ales într-o etapă intermediară care crează inerentele
probleme legate de serviciul jucătorilor. Cam pe aceste coordonate se va
desfășura următoarea rundă, cea cu numărul 31, programată marți după-amiază,
începând cu ora 18.00. De această dată, elevii lui Vali Bunea se vor deplasa pe
terenul formației Avântul Măneciu, într-un joc considerat de mijlocul
clasamentului. Partida va fi arbitrată de Iulian Popișteanu secondat la
cele două linii de Iulian Bălănescu și Robert Băbus. Ȋn calitate de observator
A.J.F. a fost delegat Tudor Negoiță.