Cu gândul la puncte
Un joc de mijlocul
clasamentului se profilează între cele două grupări pe stadionul din Vâlcăneşti.
Pe locul 6, cu 25 puncte în clasament, trupa proviţeană trebuie să convingă și
mai ales să-și mărească zestrea de puncte în perspectiva partidelor care au mai
rămas de disputat din această stagiune. Sigur, nu va fi deloc ușor, în fața
unui adversar situat pe poziția cu numărul 9, cu 22 puncte la activ. În etapa
trecută elevii antrenorului Vlad Burlacu au defilat pe teren propriu în fața
fotbaliștilor din Mălăieşti, scor 4-0, în timp ce echipa din Vâlcăneşti a
înregistrat un duş rece la Provița de Jos, pierzând cu același scor. Așadar se
anunță o luptă viu disputată partida fiind deschisă oricărui rezultat. Confruntarea
dintre cele două competitoare va avea loc sâmbătă după-amiază, de la ora 17:00,
pe stadionul din Vâlcăneşti. Partida va fi arbitrată de Ionuț Neagu secondat
la cele două linii de Mario Năstase și Denis Funieru. Ȋn calitate de
observator A.J.F. a fost delegat Richită Daniel.
Marius Dinoiu înaintea
meciului cu Gloria Vâlcãneşti
Se anunță un meci
dificil și din perspectiva lui Marius Dinoiu (foto-sus), cunoscutul
fundaș fiind unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei din Proviţa
de Sus.
”Ne așteaptă un joc
greu, cu o formație redutabilă pe teren propriu. Venim după o victorie meritată
și vrem să confirmăm un parcurs cât mai bun în acest sezon. Avem tot lotul
complet, cu excepția lui Alex Duricu suspendat pentru acest joc, și ne dorim
maximul de puncte”
Runda cu numărul 16, din
această ediție de campionat, mai cuprinde următoarele partide:
►
CS Şotrile - CS Cornu 2
►
Tineretul Poienarii Burchii - Viitorul Cosminele
►
Progresul Aluniș - CS Caraimanul Bușteni
►
Sportul Câmpina - Voința Adunați
►
Flacăra Mălăiești - Viitorul Ţipărești
►
FC Muscelul Câmpina - Progresul Provița de Jos