luni, 18 martie 2024

Voința Adunați este gata de luptã

7.  Voința Adunați     13     6  2  5    19-16    20p

Apărută relativ recent în peisajul fotbalului prahovean, după ce o perioadă fotbalul din Adunați a tras pe dreapta, această echipă a captat privirile multor iubitori de fotbal  din zonă. Susținută financiar de Primăria locală, de câțiva sponsori dar și din punct de vedere moral de un număr mare de suporteri, această grupare și-a făcut simțită imediat prezența obținând o clasare remarcabilă la finalul primei părți a Superligii B1, seria Nord. Cu o conducere tehnică valoroasă și bazată pe experiența multor jucători cunoscuți, gruparea prezidată de Ciprian Pinta își propune o clasare în partea superioară a clasamentului și de ce nu, dacă este posibil, o promovare. 

“Avem aceleași așteptări ca la începutul acestei ediții de campionat, adică să adunăm cât mai multe puncte iar la final rămâne să tragem linie și atunci vom vedea unde ne situăm. La această oră clasamentul este foarte strâns și poate este mai bine pentru orice echipă în primul rând să nu pierzi. Se anunță meciuri echilibrate și din punctul meu de vedere, Voința Adunați va face tot ce este posibil să-și demonstreze valoarea pe gazon. Legat de stadion și organizarea jocurilor pot spune că prin eforturile Primăriei locale și la câțiva oameni care iubesc fotbalul cu adevărat ne-am aliniat la ultimele cerințe de organizare a jocurilor la acest nivel. Așadar, echipa este gata de luptă și sper să nu înșelăm așteptările fanilor noștri“, declara recent președintele Ciprian Pinta (foto-jos).

Primul joc oficial pe care Voința Adunați îl va susține în sezonul care va debuta la finalul acestei săptămâni se va disputa în deplasare, în compania formației Tineretul Poienarii Burchii.



Lot:

► Portari: Dragoș JILAVU, Sergiu BUNEA

► Fundaşi: Alexandru FRĂȚILĂ, George PETRESCU, Lucian NEDELCU, Marian APĂUNEI, Liviu BOTOACĂ, Liviu PINTA, Daniel PICIOREA, Iulian CĂLIN.

► Mijlocaşi: Bogdan NEGOTEI, Lucian COMĂNOIU, Mihai ENE, Silviu BANU, Ciprian TUREK, Codruț COJOCARU, Răducu IORDACHE.

► Atacanţi:  Valentin URDEA, Eduard TUREK, Emil MOISE, Cosmin MANOLACHE, Mihai ANGHEL.

Conducere:

► Antrenori: Adrian MITREA și Cristi NEGOTEI

► Asistență medicală: Michaela BĂDILĂ

► Secretar club: Sorin MOISE

► Președinte: Ciprian PINTA

► Președinte onorific: Darius SĂVULESCU

Sosiri: Lucian COMĂNOIU și Lucian NEDELCU (ambii de la CSO Comarnic)

Plecări: Emilian NICA (destinaţie necunoscutã)