Gata vacanța pentru Voința Adunați! Duminică din nou la muncă!
Una dintre echipele care a avut un parcurs remarcabil în prima parte a
campionatului a fost cu siguranță Voința Adunați. Înconjurată de oameni care
pun suflet cu adevărat pentru fotbal, această grupare sosită recent în
Superliga B1 Prahova, Seria Nord, face eforturi considerabile pentru a se situa
pe o linie ascendentă, fiind la această oră despărțită doar de 4 puncte de
prima poziție din clasament. “Pentru
noi viitorul sezon se anunță a fi o adevărată provocare în care cu toții ne
dorim un salt valoric, obiectivul fiind unul foarte clar, adică promovarea. În
această pauză am încercat să întărim lotul, Lucian Comănoiu și Lucian Nedelcu,
ambii de la CSO Comarnic, figurând printre noii veniți. De asemenea, pe banca
tehnică, alături de Cristi Negotei va fi și Adrian Mitrea, un antrenor valoros
care are în CV - ul său mai multe promovări. Pe lângă antrenamentele obișnuite
programul echipei mai conține și o serie de meciuri de verificare la capătul
cărora sperăm să urmeze un sezon remarcabil, a punctat Sorin Moise (foto) unul dintre sponsorii importanți ai echipei.
Așadar, duminică dimineață, antrenorii Adrian Mitrea și Cristi Negotei vor
striga catalogul pe propriul stadion după care va urma prima ședință de
pregătire din acest an.