Pe linia de plutire
11. AFC Brebu 17 6 4 7 25-28 22p
AFC Brebu a terminat turul pe locul 11. Echipa
prezidată de Cătălin Tănase este considerată de majoritatea celor ce urmăresc
fotbalul judeţean, o nucă greu de spart pentru orice adversar, capabilă de rezultate deosebite, dar
care uneori, alternează evoluţiile remarcabile cu unele modeste. Nici în
această ediţie lucrurile nu au stat altfel. Mai mult, cu un lot destul de
subțiat la care s-a mai adăugat și anii din buletinul unor jucători, AFC - ul a
tras din greu, majoritatea succeselor încheindu-se la limită, excepție făcând
acel 6-0 administrat formației Avântul Măneciu precum si un 5-1 pe terenul CS -
ului din Brazi. Pe aceste coordonate, în această pauză competițională
conducerea clubului trebuie să facă eforturi considerabile, mai ales din punct
de vedere financiar, pentru a pompa sânge proaspăt la nivelul actualului lot.
Lot:
► Portari: Laurenţiu DINU, Rãzvan ŢAPU,
► Fundaşi: Robert OPRICA, Mirel MARCU, Alex
NEAGU, Ionuţ DIMA, Eduard MĂRĂCINEANU, Sebi RUSU
► Mijlocaşi: Alex DURICU, Florin STOICA, George
BRIDINEL, Bogdan DUMITRU, Cristi POPA, Vali BUNEA
► Atacanţi: Tibi OANCEA, Mãdãlin VIŞAN, Rãzvan
ŞCHIOPU
► Antrenor: Robert SĂVULESCU
► Org. competiţii: Octavian PANĂ
► Delegat: Rãzvan NECULAIU
► Preşedinte: Cãtãlin TĂNASE
► Vice Preşedinte: Mihai GÂLCĂ
Meciuri susţinute
● AFC
Brebu - CSL Vărbilău
2-1
● CSO Comarnic - AFC Brebu
2-1
● AFC
Brebu - CSC Berceni
1-0
● CSO Boldeşti - AFC Brebu 7-0
● AFC
Brebu - Unirea Cocorăști 1-1
● Progresul Drăgănești - AFC Brebu
3-1
● AFC
Brebu - CSO Băicoi
0-1
● Unirea Urlați - AFC Brebu 0-2
● CS Câmpina - AFC Brebu
0-0
● AFC
Brebu - AFC Bănești
0-0
● ACS Cornu - AFC Brebu 1-0
● AFC
Brebu - CS Mănești
2-1
● Petrolul `95 - AFC Brebu 6-1
● AFC
Brebu - Avântul Măneciu 6-0
● Petrosport - AFC Brebu
2-2
● AFC
Brebu - Teleajenul Vălenii de Munte 1-2
● CS Brazi - AFC Brebu 1-5
Plusuri
● Venirea lui Laurențiu Dinu, un portar
peste media omologilor săi de la alte echipe, a dat siguranță și încredere iar
de foarte multe ori prestația lui s-a văzut pe tabelă .
● În anumite momente a existat acel spirit de
sacrificiu, jucătorii strângând rândurile în jurul celor mai experimentaţi (ex.
Tibi Oancea, Bogdan Dumitru, Alex Neagu, Vali Bunea).
● Existența unui președinte care iubește cu
adevărat fotbalul fiind în permanenţă alături de jucători.
Minusuri
● O anumită lipsă de concentrare în unele
jocuri susţinute în deplasare, fapt ce a condus la pierderea unor puncte
importante.
● Imposibilitatea de a efectua antrenamente
în condiţiile în care unii jucători sunt reţinuţi la servici. Mai mult, în
unele partide jucători importanţi nu au evoluat la capacitate maximă.
● Un lot diminuat mult numeric precum și
vârsta unor jucători care se vede din ce în ce mai mult pe teren.
“Am avut un sezon puțin mai slab față de precedentele dar așa cum se spune, ultima impresie contează, atunci când băieții au obținut o victorie clară pe terenul de la Brazi. Problema cea mai mare cu care ne-am confruntat a fost lipsa de eficacitate în faza ofensivă. Aștept să primesc întăriri în această pauză competițională și împreună cu toți jucătorii, în care am încredere deplină, sper să facem o figură frumoasă în viitorul sezon. Mulțumesc iubitorilor de fotbal din Brebu precum și Primăriei locale care au fost lângă noi în permanență. Deasemenea, mulțumesc și președintelui nostru, Cătălin Tănase, care împreună cu mine a făcut tot posibilul ca băieții să fie cu banii la zi. Acum, chiar dacă mai este ceva timp, profit de ocazie să urez tuturor multă sănătate, Sărbători fericite și un An Nou cât mai bun” - Robert Săvulescu (foto-sus), antrenor A.F.C. Brebu.
“Am avut un sezon în care ne-am situat pe o poziție de mijloc în clasament. Au fost și prestații mai slabe dar și meciuri când am jucat de la egal la egal cu pretendentele la promovare. În perspectiva sezonului de primăvară, în pauza de iarnă intenționăm să mai completăm lotul cu 2-3 jucători. Până atunci vreau să mulțumesc în primul rând jucătorilor care au făcut eforturi deosebite, staff-ului tehnic și domnului primar Adrian Ungureanu, cel care mereu a fost aproape de noi. Deasemenea și iubitorilor de fotbal din Brebu, care pe frig, ploaie sau soare ne-au încurajat meci de meci. Tuturor le doresc sănătate și un An Nou presărat numai cu bucurii” - Cătălin Tănase (foto-sus), președinte A.F.C. Brebu.