joi, 2 noiembrie 2023

Gazdele nu mai au voie să facă pași greșiți


AFC Bănești - CS Mănești

AFC Bănești are șansa să bifeze a șasea victorie în Liga 2, în acest sezon, în runda a 14-a, duminică, de la ora 11:00, urmând să întâlnească, pe teren propriu, CS Mănești. Un duel totuși complicat pentru trupa prezidată de Ion Boncu, a cărei rezultate din ultima perioadă de timp nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. În etapa trecută fotbaliștii din Bănești au clacat pe stadionul din Cornu, scor 0-4, în timp ce jucătorii din Mănești au pierdut pe final, scor 1-2, în jocul susținut acasă în fața formației CS Câmpina.

Viorel Banu: ”Așteptăm cu toții o victorie”

În prefața acestei partide, Viorel Banu (foto-sus), un jucător important al echipei băneștene pregătite de antrenorul Mihai Negreanu a spus:

”Așteptăm cu toții o victorie după o perioadă mai puțin bună. Sper să fim în efectiv complet și fiecare să-și facă treaba cât mai bine iar la final să luăm cele trei puncte puse în joc. De asemenea îmi doresc ca prestația noastră să fie conformă cu așteptările fanilor noștri după care la finalul acestui sezon se va trage linie și vom vedea ce va fi”

AFC Bănești este pe locul 11, cu 16 puncte iar echipa din Mănești ocupă poziția cu numărul 8, acumulând până în prezent 20 de puncte.

Partida va fi arbitrată de Mihai Amorăriţei secondat la cele două linii de Alexandru Chioibașu și Gabriel Enache. Ȋn calitate de observator A.J.F. a fost delegat Marian Dima.

Programul complet al etapei are următoarea configurație:

► ACS Cornu - Unirea Urlaţi

► C.S.O. Băicoi - Petrosport

► C.S. Câmpina - Petrolul `95 Ploiești

► C.S.O. Boldeşti - C.S.L. Vărbilău

 A.F.C. Brebu - Avântul Măneciu

 Unirea Cocorăști Colț - C.S. Brazi

 Triumf Poiana Câmpina - C.S.O. Teleajenul Vălenii de Munte

 C.S.C. Berceni - C.S.O. Comarnic