Victorie pentru CS Şotrile în fața câmpinenilor de la Muscelul
Una dintre partidele de
atracție a etapei a doua din Superliga B1 Prahova, seria Nord, s-a consumat la
Brebu, acolo unde CS Şotrile a câștigat, 2-1, în fața echipei FC Muscelul
Câmpina. A fost o victorie logică, chiar dacă la limită, în care experiența
grupării din Şotrile acumulată la nivelul acestei competiții și-a spus până la
urmă cuvântul. Până la pauză, contrar așteptărilor, după ce Flavius Rada (`34)
a irosit o bună oportunitate de a marca, peste numai un minut oaspeții au reușit să deblocheze
tabela în urma unui șut de la 25 de metri în care gazonul ud i-a jucat feste
portarului șotrean. Actul secund a început cu un gol al vizitatorilor anulat pe
motiv de ofsaid după care în minutul 55 apărarea câmpinenilor a cedat pentru
prima oară, Gabi Lupu marcând spre bucuria micuței galerii a formației șotrene.
Fără a pune mari probleme în atac, câmpinenii au cedat armele în minutul 75,
atunci când la un corner executat de Tocitu, după ce în prima faza mingea a
refuzat să intre în poarta oaspeților, Flavius Rada, cu un șut puternic a
închis tabela.
► C.S.
Şotrile: Mănescu - Constantin, G. Lupu, Corneanu, Bârsan, Marin (cpt), Olteanu, F.
Rada, C. Rada, Barbu, Tocitu. Au mai fost folosiți: Savu, A. Lupu, Bucura și
Pleșa.
Pentru CS Şotrile
urmează o nouă misiune dificilă, în deplasarea de la Cornu, pentru jocul cu
echipa a doua a CS - ului din localitate.
Gabi Lupu (antrenor C.S. Şotrile)
”Un meci în care ne-am
dorit foarte mult victoria. Chiar dacă nu am avut o primă repriză foarte bună
mă bucur că băieții au înțeles ce le-am spus la pauză. Am arătat că doar
prin mobilizare și determinare am putut să întoarcem jocul în favoarea noastră.
Am întâlnit o formație care a încercat să obțină un rezultat pozitiv dar am
arătat că am fost superiori la multe capitole ”.