duminică, 23 iulie 2023

Prima înfrângere pentru C.S. Şotrile în amicale!



Al treilea amical al verii pentru C.S. Şotrile s-a consumat tot la Valea Doftanei de această dată parteneră de joc fiind o grupare care participă și ea la competiția intitulată Cupa de Vară. Programată duminică dimineață la ora 10.00, “ploaia“ a decis ca partida să fie amânată cu câteva ore. În ciuda unui joc bun, dar cu un arbitraj care a lăsat mult de dorit, jucătorii din Şotrile au înregistrat prima înfrângere din această pauză competițională, cedând cu 2-3, în fața unei formații din Trăisteni. În contul șotrenilor Peter Barbu a realizat o “dublă“.

La finalul partidei, antrenorul C.S. - ului, Gabi Lupu (foto-jos), a spus: “Consider că am făcut un joc bun și rezultatul a depins foarte mult de arbitrajul de care am avut parte. Urmează încă o partidă pe care o vom susține în grupa noastră duminica viitoare. Tot la finalul săptămânii viitoare, mai precis sâmbătă, intenționez să iau un amical, prilej cu care voi avea posibilitatea să rulez întreg efectivul de jucători pe care îl am la dispoziție“  

C.S. Şotrile s-a prezentat cu următoarea distribuție: Ioana - Olaru, Corneanu, G. Lupu, Constantin, Marin, F. Rada, Tocitu, Bucura, Barbu, Tănase. Au mai jucat Corbu și A. Lupu.