A.F.C. - ul a făcut o nouă victimă!
Aflate pe poziții
confortabile dar situate la distanță mică din punct de vedere geografic,
confruntarea dintre cele două competitoare a atras și unele orgolii și ambiții
care au încercat să-și pună amprenta în unele momente ale jocului. Un punct de
atracție suplimentar l-a constituit duelul dintre cele două bănci tehnice,
acolo unde Săvulescu, antrenorul oaspeților l-a înfruntat pe fostul său elev,
Vali Bunea, aflat acum în postură dublă, atât ca antrenor dar și ca jucător.
Până la urmă balanța s-a înclinat în favoarea lui Săvulescu, care chiar dacă nu
a putut alinia cel mai bun ”11”, valoarea și calitatea elevilor săi și-a spus
cuvântul. A fost o primă repriză în care echilibrul pe tabelă s-a rupt
prin ”dubla” lui Mădălin Vișan (`30 și `39). Mai întâi, percutantul
atacant brebean a marcat cu capul dintr-o centrare de pe flancul drept venită
de la Alex Duricu iar puțin mai târziu, șutul său la colțul lung de la 12 metri
a pus plumb în ghetele gazdelor. În mitanul secund, vizitatorii au mărit
diferența prin Tibi Oancea (`55) scor la care aceștia au luat piciorul de pe
accelerație. Golul gazdelor (`80) nu a avut darul să schimbe soarta acestei
partide. Mai mult, Tibi Oancea a trimis o minge de la 40 metri, la care
portarul poienar era spectator, însă de puțin nu a prins cadrul porții, pentru
ca în ultimele secvențe ale partidei, specialistul loviturilor libere, Robert
Oprica, să înscrie de la 20 metri un gol de generic TV, direct la vinclu.
A.F.C. Brebu: Dinu - Mărăcineanu,
Marcu, Oprica (cpt), Dima, Ștefan, Duricu, Stoica, Drăgan, Oancea, Vișan. Au
mai evoluat: Șchiopu și Popa.
Antrenor: Robert Săvulescu
Cu 56 de puncte, A.F.C.
- ul este în grafic, menținându-se în prima jumătate a clasamentului. În etapa
viitoare, ultima din această stagiune, fotbaliștii brebenii joacă acasă,
sâmbătă, de la ora 11:00, cu C.S.O. Băicoi.
La finalul meciului, Mădălin Vișan (foto), unul dintre oamenii de gol ai grupării din Brebu, a declarat:
”A fost un joc dificil cu multe ambiții și orgolii. Mă bucur că am marcat
și am deschis dacă pot spune așa drumul spre victorie al echipei mele. Mai avem
încă un joc de disputat și împreună cu colegii mei vrem să terminăm frumos.
Deci vrem să ne luăm la revedere de la suporterii noștri pe fondul unui nou
succes”
Despre joc, președintele oaspeților, Cătălin Tănase (foto) a declarat:
”Și de această dată băieții au arătat determinare iar jocul lor a fost din
nou la înălțime. Le mulțumesc pentru eforturile și caracterul de care au dat
dovadă. Urmează ultimul joc din actuala stagiune la finele săptămânii viitoare
moment în care ne vom lua la revedere de la suporterii noștri pe care îi așteptăm
cu drag la stadion”