sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Un amical între vecini!

 

Seria amicalelor în rândul grupărilor din Liga A Prahova continuă la fiecare sfârșit de săptămână. Unul dintre acestea s-a desfășurat în această dimineață la Câmpina, unde pe sinteticul de la Petrol s-au aflat față în față A.F.C. Bănești și C.S. Cornu. Într-un decor hibernal, în care zăpada și-a făcut simțită din plin prezența, jucătorii ambelor formații au făcut multă risipă de energie într-un joc specific acestei perioade de pregătire. În final, fotbaliștii corneni s-au impus cu 4-0, prin golurile marcate de Dumitru (`25 - autogol), Sandu (`30 și 32) și Paul (`62). De notat și un penalti ratat de băneșteni prin Daniel Marin (`53). În continuare, programul generos de meciuri de verificare stabilit de Florin Pancovici conține o nouă confruntare de atracție, de această dată contra A.F.C. - ului din Brebu. Întâlnirea este programată în weekendul viitor, cel mai probabil tot pe sinteticul de la Petrol. De partea cealaltă, sâmbăta viitoare cornenii continuă tot cu un amical, adversari fiind fotbaliștii de la C.S. Câmpina.

A.F.C. Bănești: T. Stancu - Dumitru, A. Dumitrache, Albină, Pancovici, Cocoș, Aranchilovici, Socet, Drăgan, Stanciu, C. Dumitrache. Au mai fost folosiți: Bucuroiu, Toma, Constantin, Condrea, Marin, M. Stancu, Iacob.

Antrenori: Florin Pancovici și Alin Dinu

C.S. Cornu: Cojocaru - Zamfir, Bîrsănel, Sandu, Mănescu, Paul, Alexandru, Filip, Butoiu, C. Stancu, Nicola. Au mai evoluat: Mihai, Teru, Buzilă, Georgescu.

Antrenor: Dragoș Mihalache

“A fost un joc util, specific acestei perioade. Rezultatul interesează mai puțin în condițiile în care stratul consistent de zăpadă nu a permis un control al mingii. Important este că a fost un câștig la capitolul fizic“ a ținut să precizeze antrenorul băneștenilor, Florin Pancovici (foto).

De partea cealaltă, omologul său Dragoș Mihalache (foto) a declarat următoarele: “Din punctul meu de vedere pentru noi a fost un joc de verificare reușit în care jucătorii au făcut un efort considerabil, terenul solicitându-i din plin. Sperăm ca următoarele amicale să le disputăm în condiții optime de joc“.

- foto arhivã -