marți, 30 august 2022

Greșelile s-au reflectat pe tabelă!

C.S.O. Teleajenul Vălenii de Munte - A.F.C. Brebu 5-2 (3-2)


Într-o formulă cu mulți jucători absenți, din motive legate de serviciu, elevii antrenorului Robert Săvulescu au încercat să facă față unei formații care la finalul jocului a obținut maximul de puncte. Per ansamblu, gazdele au fost superioare în multe momente la capitolul posesie pe fondul unui joc destul de palid al brebenilor. Din păcate am plătit tribut unor greșeli individuale nepermise și cam așa s-a scris istoria acestui meci în care practic am resimțit din plin lipsa a cinci titulari de bazã, spunea vizibil supărat, Cătălin Tănase, președintele A.F.C. - ului. Ambele reușite ale vizitatorilor au purtat semnătura lui Bogdan Dumitru. Oaspeții au trimis pe gazon următorul ”11”: R. Gheorghe - Apăunei, Marcu, Oprica, Rusu, Duricu, Dumitru, Stoica, Baciu, Ștefan, Bridinel. Au mai evoluat Popa, Dima și I. Lucian.

Pe marginea acestui joc, antrenorul Robert Săvulescu (foto) a declarat: “Consider că diferența a fost făcută de rezervele noastre care nu s-au ridicat la nivelul titularilor. Sper că au de învățat din acest joc, mai ales că au avut șansa să arate ce pot. Rămâne să strângem rândurile și următorul meci să-l abordăm cu totul altfel“.

Următorul meci al brebenilor se va consuma pe teren propriu la finele acestei săptămâni atunci când vor întâlni formația Unirea Urlați.